Nu neapărat cireşii japonezi înfloriţi, pe care nu i-am văzut până acum în exuberanţa lor, m-au făcut să mă gândesc la ce înseamnă spectacolul, sub orice formă se împlineşte el, al naturii sau al scenei… Astăzi, dincolo de o neobişnuit de senină zi, sufletul meu rezona a tristeţe… Una solidară cu a unor tineri pentru care timpul petrecut în liceu a fost dedicat şi spectacolului. Nu se cade să adaug eu mai multe vorbe, mi-a plăcut să scriu despre înălţimile pe care DRAMA le-a atins. Înălţimile se privesc şi se ating prin uşi care îşi pierd sensul închiderii şi devin purtătoare de sentimente… Se întâmplă însă ca dintr-o nechibzuinţă să vină o zi în care uşa uşoară, preţioasă, al cărei sens era să fie lipsită de încuietoare, să dispară luată parcă de un vânt rău… Dedic aceste imagini, pe care le-am luat la Bruxelles într-o zi senină, sentimentului uşii de cireş…

Trimit la câteva impresii, ale Andrei, ale lui Răzvan şi ale Elenei, însoţite de sugestive comentarii.

(Foto, Bruxelles, 22.04.2010, străzile Emile Max şi Leon Mahillon).

Anunțuri