… a limbajului plastic al caselor din Bruxelles, din preajma anului 1900, sau altfel spus despre câteva constante ale stilisticii Art Nouveau. La Bruxelles câţiva arhitecţi, nu mulţi, au făcut din arhitectura stilului 1900 una surprinzător de unitară, într-un joc al diversităţii suprafeţelor şi, pe alocuri, al impresiei de joc de volume, în ansamblul riguros al conservatoarei arhitecturi a locului – cărămidă aparentă, frontoane, aliniere, monotonia cărămizii şi a pietrei – în fond o arhitectură a spaţiului restrâns. Oricât de pitică e casa, cum e cea din strada Artan, ea dezvăluie constantele noutăţii de la 1900: o grindă din metal cu tivitură de nituri a permis realizarea unei vitrine ample. Arhitectul a uitat de frontonul triunghiular, monoton în severitatea lui, nu l-a mai preferat nici pe cel ludic, în trepte şi le-a înlocuit cu unul care exprimă, aproape frivol, tentaţia pentru feminin prin rotunjimile coborâte, ca nişte umeri sculpturali. În spiritul noii zeităţi venerate a epocii, ceea ce nu lipseşte în sintaxa insolită a stilului este desenul, schiţa figurii feminine dezinvolte ca o artistă de cabaret, într-o cromatică aurită şi cu privirea întoarsă peste umăr.

Anunțuri