Am văzut la Botoşani o restrânsă dar semnificativă expoziţie de „ţesături de interior”, de covoare populare adică, exponatele provenind din trei judeţe, toate zone etnografice foarte speciale, Botoşani, Vaslui şi Bacău. Expoziţia urmăreşte o temă deosebită, reprezentările antropomorfe din astfel de scoarţe. Covaorele populare sunt din jurul anului 1900 sau chiar mai vechi. Nu o să intru aici în detalii, există, de altfel, lucrări foarte documentate despre zona etnografică Botoşani ale Angelei Paveliuc-Olaru. Doar câteva observaţii, mai ales că nu demult am vorbit despre o expoziţie de artă naivă şi spuneam că naivul în artă nu e atât o chestiune de tehnică sau de tematică, mai degrabă e vorba de o percepţie specială a lumii prin ochii celui care o contemplă, artistul artei naive. Într-o superbă ţesătură din zona Botoşani, o scoarţă, i se mai spune păretar, e înfăţişată o scenă de plimbare, ca un tablou. Frapant este faptul că, deşi covorul este popular, poate chiar ţărănesc, vestimentaţia redată este orăşenească şi cât se poate de în acord cu moda vremii: pălării, coafură îngrijită, o rochie de toamnă aş zice, mai groasă, bastonul, pantofii strălucitori. Şi, surprinzător, scena este animată de un mesager, ritualic desigur, o pasăre care îndreaptă către femeie un plic frumos timbrat.

E ciudat cum anumite fire leagă impresii şi stări aparent cu totul fără legătură, şi de fapt legăruri nici nu există, poate doar mintea mea caută să le dea un sens. Andra mi-a amintit, pe blog-ul ei, o superbă strofă eminesciană din „Afară-i toamnă” şi impresia versurilor m-a urmărit de câteva zile.

“Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.”

La majoritatea covoarelor cu reprezentări antropomorfe, personajele sunt în compania calului înşeuat, aş spune foarte atent şi pictural redat, parcă în contrast cu figura umană stilizată.

Anunțuri