Naratorul scria cu dezinvoltura exersată după destui ani de jurnalism. Observa scriind, că în Dinar mucenicii se adunară şi de Buna Vestire, sărbătoare în care de altfel e dezlegare. Lipsa unui subiect în afară de ping-uri făcea ca discuţia să aibă uneori accente tăioase. Erau însă de acord că pinguri începuse să distribuie Vania şi doar prin consecvenţa lui îi  antrenează şi pe ceilalţi, e clar că reţeaua nu funcţionează cum trebuie, deja s-au creat bisericuţe, cerculeţe. Poate că ar trebui reiterată ameninţarea cu defenestarea îi veni să scrie dar se opri, nu mai era de actualitate. Prea insistenta aplecare spre farfurii l-a făcut pe unul dintre personaje să le propună netam-nesam să viziteze galeria, care, de altfel, era foarte aproape la mall. Cum efectul propunerii a fost doar de tăcere uşor descumpănită, personajul s-a îndreptat singur, cu o anume discreţie care de fapt nici nu mai era necesară, spre expoziţia unor studenţi ai celebrului grafician şi profesor Dragoş Pătraşcu. Oricum voia mai demult să o vadă… Era şi sărbătoare şi vremea superbă, prin urmare cine să mai calce prin mall, cu atât mai puţin printre tablouri şi instalaţii. Ceva din atmosfera expoziţiei i-a amintit despre ceea ce-l frapase la un text apocrif, imaginat mai demult, e vorba de revelaţia Anei lui Manole: “Nu credeam să-nvăţ… vrodată / Că zidul strânge aşa de rău”… De altfel, măcar câteva dintre exponate trimiteau destul de direct la zidul cel de toate zilele. O să-l întreb pe subtilul preot, „părintele şi binefăcătorul nostru” cum văd că-i place să i se spună, dacă au născocit sfinţii părinţi o rugăciune de surpare a zidului… Poate se găseşte prin vreun text filocalic. În loc să ne rugăm pentru frângerea zidului, noi ne tot rugăm pentru bună zidire… Vorbim de zidire interioară, de zidire desăvârşită, de cuvinte ziditoare, când de fapt zidul… I-a plăcut mai puţin citatul din Heidegger, mai degrabă l-a impresionat zidul de cărţi înrămat, cu toate că la zidul propriei biblioteci sau ale altora, ale bibliotecii la care a visat, ca acel glumeţ cu umor involuntar, autodidactul lui Sartre, nu se gândise până atunci. Asta era tâmpenia, că simţea atâta tristeţe la vederea acelor cărţi, de fapt îl enerva tocmai faptul că nu se gândise la zid până atunci, deşi lucra de o viaţă la el.

Dionisie Cirstea, Town  Of  Silence – ink, 70 x 250, 2009

Elena Apostol

Nicoleta Istrate – instalaţie

Anca Bujor – instalaţie

(Fotografii D. Agachi, 25.03.2010, Iaşi)