(Foto Răzvan Chirilă, preluare de pe coperta revistei Sarmis)

Dacă tot l-am văzut astăzi pe independentul Sîrbu vorbind, pe holurile de la Cotrocenii preşedintelui, despre cum vor face ei, independenţii, echitate socială pe chestia pensiilor, am hotărât să public o demonstraţie primită, ca o ironie, tot astăzi prin e-mail. Am încercat să identific autorul şi am înţeles că e cunoscutul autor anonim. Textul circulă de la unul la altul ca un banc şi deconspiră cu mijloace elementare una dintre minciunile în care trăim. Demonstraţia e aritmetică, nu presupune nici un fel de algoritm statistic, solicită acelaşi efort ca numărarea puţinilor bani la salariu, prin urmare e cu atât mai sugestivă. În plus, raţionamentul pleacă de la anumite simplificări asumate, cu totul defavorabile lui Gigel, prostul emblematic, iar prin contrast cu totul favorabile monstrului care ne înghite banii. Până la urmă, în România cât se poate de reală ca o halucinaţie, oare pensia înseamnă altceva decât un minim ajutor lunar de boală ? În orice caz nu arată a fi un drept pe care ţi-l cumperi plătind (cu) o viaţă!

„Să facem un calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).
Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.
Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura – presupunem! – multă vreme, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.
Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel pentru CAS timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, adică 29.460 lei.
Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă la bărbaţi în România.
Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, adică 39,28 luni, ceva peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!
Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi prin el nouă, care purtăm masca de prost a lui Gigel, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care el îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un prost căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, egal 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?
De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propriul său drept la venituri decente după pensionare? Şi cine dintre politicieni va avea vreodată interesul să îndrepte un sistem în care 5 ani plăteşti pentru tine şi 37 pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de ei, politicienii?”

Bancul se îndreaptă către Elena, onorabila jurnalistă şi, pentru a înţelege ce pierde, Vania!

Anunțuri