Din mulţimea de zile pe care „omenirea” şi le-a fixat într-un calendar după chipul şi asemănarea ei, nu neapărat unul frumos, cea care mi-a pătruns în creier ca un reflex de dresaj, în copilărie, este 8 martie. În afară de perfecţiunea grafică a cifrei 8 şi de faptul că e primul 8 al primăverii convenţionale (nici măcar astronomice) ziua nu înseamnă, „aprioric”, nimic special… Poate fi senină sau posomorâtă, o zi de luni sau oricare a săptămânii, o zi în care să nu se întâmple nimic sau unii să fie destul de încercaţi de viaţă… Învăţătoarea mea însă, poate ca toate învăţătoarele, cine ştie, avea grijă să pregătim, an de an, acelaşi desen cu ghiocel, eu încercam o brânduşă, era parcă mai puţin complicat, de care legam un fir de mărţişor şi tot din culorile mărţişorului încercam să scriu cea mai frumoasă literă M. Oricum mi se părea, cu toată strădania mea, că am desenat printre cele mai neizbutite felicitări adresate… mamei şi bunicii. Aşa că nu mă îndemnă mai nimic să o marchez şi adaug scuzele necesare pentru domnişoarele şi doamnele ale căror aşteptări de 8 martie există şi sunt chiar mari! Dar cum Vania pare a avea o strategie concertată şi urmărită cu tenacitate de a cuceri ZeList, o să încerc şi eu, având ceva mai mult timp pentru legături (cât se poate de neprimejdioase) să fac o dedicaţie, într-o zi obişnuită… tuturor din lumea blogurilor către care mă îndrept zilnic sau uneori, dar şi pentru cei care se opresc în trecere pe aici… Pentru: Andra, la o ceaşcă de cafea, Belle de Jour, cu o dulceaţă asortată, pentru un iubitor de artă, lui Caius amator de bloggereală, Elenei, privindu-se în oglinzi de artă, lui Gabilutza, dincolo de punctul de la care profunzimea e abordabilă, lui Gigi, neliniştit între paranteze, pentru ora 25, ora la care lipsa de fier nu e un efect ci o cauză, unei Românii normale în care vaca verde melomană să nu fie minoritară şi discriminată, pentru doamna X, pentru Ştefana şi Mihai Sava, prinşi într-un poem ca într-un vals, dedic un videoclip magrittean a lui Ozzy Osbourne. În videoclip e atât de mult din albastrul, din peisajul ceresc al lui Magritte, încât nu ar mira pre mulţi dacă ar fi difuzat în muzeul deschis anul trecut la Bruxelles.

Anunțuri