Câteva impresii despre mărcile arhitecturale ale unui Iaşi vienez, printre care se regăseşte clădirea Teatrului Naţional, realizarea din 1896 a arhitecţilor din Viena, Hermann Helmer şi Ferdinand Fellner (Atelier Fellner & Helmer), am mai adus în discuţie aici şi aici. După 10 ani, în 1906 a fost terminată clădirea Teatrului Naţional din Cluj, proiectată de aceiaşi arhitecţi. Stilul arhitectural al teatrului din Cluj e descris ca fiind „baroc-rococo” sau, mai înfăşurător, „neobaroc”. Despre art nouveau nu se vorbeşte, de exemplu nu se face nici o referire în lucrarea Adei Ştefănuţ, Art Nouveau in Romania, Bucureşti, Editura Noi Media Print, 2008. O fi neobaroc, însă cel puţin arcaturile şi „fluiditatea” faţadei principale, care se regăsesc, ca unitate stilistică şi la cupola sălii, sunt de un art nouveau explicit, sincretic cu spiritul liber, inovator, efervescent şi creativ al acelei vremi. La clădirea Teatrului din Iaşi, accentele art nouveau sunt cu totul discrete, însă e suficientă oarecare atenţie şi ele pot fi decelate.

La holul intrării, golurile au un „desen” cât se poate de art nouveau, cu înguste şi transparente „raze” albe, care susţin geamul, cândva de cristal. Capitelurile stâlpilor lasă impresia unui tratări clasiciste, deşi surprinde accentul floral cât se poate de realist.

Însă cea mai expresivă este cupola. Abundenţa de aur ar trimite la o pastişă baroc. Tocmai complicata „fluiditate” aurită, altfel spus tocmai decorul de elaborate volute, melanjul de geometric şi vegetal (nu doar banale şi încărcate ghirlande florale) care leagă între ele figurile fiinţelor mitice e o evidenţă art nouveau.

Pe un vas art nouveau (sursa) am întâlnit o montură de metal desprinsă parcă de pe cupola Teatrului din Iaşi, cu figura unuia dintre păzitorii şi inspiratorii acestei arte speciale a vocii şi măştii, care este teatrul!

(Foto D. Agachi, 3.03.10)

Reclame