… acum nişte ani, când Nirvana era în vogă, să spunem… Nu aş crezut că voi ajunge să urmăresc, nu lipsit de o anume preocupare, un  congres PSD , cum e cel actual, extraordinar (pentru Geoană)  şi care de astăzi e în toi. Când Nirvana era în vogă (legătura fiind cu sinele meu, nici una cu PSD)  aş fi considerat o probă de umor involuntar orice secvenţă dintr-un congres cu mult drapaj roşu. Numai că astăzi, iată, mă preocupă ce e cu ei, mărturisind că îi mai creditez cu o iluzie, măcar să pot şi mai abitir să mă întreb mai pe urmă… „şi unde sunt iluziile mele ?… pe care…” Iluzia e a unei viitoare opoziţii la guvernanţi, cât de cât, acolo… Fără ea sistemul portocalei violete pare a ne acapara tot mai mult, într-un atroce determinism (dacă nu manelizare) pentru mulţi, mulţi, ani. Ce ne fac guvernanţii, după o campanie în care vorbeau de lupta împotriva… comunismului ? Ne fac „BINE” !: sănătate, slujbe, salarii, pensii, alocaţii pentru copii sunt înjumătăţite cu frenezia unor mişcări bete, ca într-un dans al pinguinului la spartul chefului (la Sinaia), în care fantoma prezidentului e în frunte, însă prin transparenţa ei se vede doar premierul violaceu, în spatele lui ministresa blondă, restul şiragului nemaiavând relevanţă… Prin urmare, poate că după congres, cu un şmecheraş la vârf, care să ştie să canalizeze nemulţumirile maselor largi populare, le va creşte pesediştilor aplombul și procentul şi le va veni chef să pună de-o moţiune, ceva… Dispoziţia mea e mai ludică astăzi, aşa că am renunțat să mai ascult, peste imaginile „congresului”, Damien Rice. Interfața mea protectivă la prea mult roșu-portocaliu-violet din politica televizată e Nirvana, iar Smells Like Teen Spirit (Miroase A Spirit Adolescentin), de pe albumul Nevermind din 1991, nu are nici o legătură cu ce (ni) întâmplă…

Anunțuri