…mi-am amintit că vedeam cândva scris pe vagoane carrozza letto şi mă amuzam gândind la etimologia neaoşului cuvânt căruţă… Sonoritatea cuvântului e cum nu se poate mai elocventă… Numai că în 2010, vagonul de dormit nu mai e în garnitura de tren „rapid” de noapte Bucureşti – Botoşani, desigur e o problemă de eficienţă, mi-am spus… Călătorii care şi-ar dori să călătorească în cearşafuri spre partea aceea de (altă) Românie sunt, probabil, tot mai puţini… Când am urcat în tren am dat cu ochii de un afiş pe uşa batantă şi scârţietoare de la culoar. Printre multe scrise, e ceva care te îmbie la mulţumire de sine, ceva de genul plăteşte biletul şi vei fi apreciat…

Cum de cine ?… de propria conştiinţă… de CFR ? N-aş crede… nu mai iese mare lucru, nu mai ajunge nici de jumătatea de votcă pentru naşu, pe aşa un ger de simte frigul prin şuba groasă… Eu am plătit pentru clasa I. Aveam să constat câtă apreciere mi-a acordat CFR… Cam câtă au arătat guvernanţii pentru cei din învăţământ, când au strigat NOI VREM RESPECT !, scriau pe ecran şi cei de la R…TV că vor şi s-au umplut cu toţii de ceea ce-şi doreau. Era clar încă de la Bucureşti, după nefericirea din limbajul expresiv al naşului, care năşea ceva la un dulap cu butoane, că nu e ca pe afiş… am plătit, însă de la Ploieşti frigul se lăsase rău de tot în vagonul rămas şi fără lumină, iar eu admiram, ca sedus de o poemă, reflexele stelelor în zăpadă pură, netedă, pe câmpurile bărăganului, bezna nu mai conta… Naşul şi-a făcut datoria şi m-a sfătuit să merg la clasa a II-a, „acolo măcar e mai cald, altfel îngheţi până la Botoşani”, opţiunea fiind evident a mea. Instinctul de conservare a învins, totuşi, am dat-o dracului de apreciere. CFR oricum a nivelat diferenţele dintre clasele (sociale) I şi a II-a, numai că a încurcat culorile, la clasa I scaunele sunt roşii şi la a II-a albastre, pe când eu unul, ştiindu-mă cu profunde convingeri de dreapta, cred că e cam nepotrivit.

Am mai sesizat o oarecare diferenţă, la clasa a II-a scaunele au un singur corn la partea lor superioară, numai spre dreapta, pe când la clasa I scaunele roşii au două coarne, ceea ce permite un somn cu două posibilităţi de aşezare a capului, mai poţi schimba la intervale viziunea despre sistem, ba la stânga… ba la dreapta… Nu am crezut că iarna poate fi atât de rapace încât să se insinueze prin uşile altfel etanşe… Însă privindu-le, mi-a revenit o imagine siberiană din filmul Doctor Jivago, deşi trenul meu de noapte mergea ticăit prin … Podişul Moldovei. Mai are sens să amintesc de trenurile româniei lui ceauşescu ?

Nu mai spun de respectul acumulat la budă, mă gândeam la un alt cuvânt, însă budă e cel mai nimerit dincolo de pudibonderii. Respect ce nu poate fi arătat în fotografii, deşi ar fi fost expresive. Nu că mi-aş face iluzii că vreodată cineva „de la transporturi”, ori de la CFR, va citi articolul şi va mai fi şi afectat de aprecierea pe care am primit-o. Aşa că, negăsind altceva mai bun de făcut, adun pe foaia asta albă respectul dintr-un tren de noapte şi o să-l arunc în faţa de ministru a unuia pe nume berceanu… Îmi pare însă că o să curgă respectul şi aprecierea de pomană, în fond mă consolez că vagonul nu a deraiat.

Anunțuri