Din simplă curiozitate de neiniţiat se poate afla, umblând prin lumea largă a internetului, că melosul românesc are o reprezentare restrânsă în săli de concerte… Desigur, e prezent Enescu (cele 2 Rapsodii Române, Suita orchestrală nr. 3 „sătească” …), Angela Gheorghiu cântă o arie pe care o consideră „imnul vieţii” sale, Muzica (Valurile Dunării) de George Grigoriu (o cântă pentru toţi „cei care simt şi gândesc româneşte”, cum declara cu patimă pe o scenă din Bucureşti, în sept. 2009)… Se aude, mai rar, Grigoraş Dinicu cu a sa Hora Stacato, uneori e cântată Ciocârlia şi cam atât (este ceea ce am constatat, cunoscătorii mă pot corija)… Însă citatul folcloric românesc este foarte prezent (concerte, filme şi înregistrări peste tot în lume…) prin lucrarea lui Béla Bartók Dansuri populare româneşti (1915), prelucrate mai târziu şi pentru orchestră. Denumirile lor sunt cât se poate de neaoşe: Jocul cu bâtă, Brâul, Pe loc, Buciumeana, Poargă românească, Mărunţel. Varianta orchestrală la care m-am oprit este dirijată de Sir Georg Solti, născut la Budapesta într-o familie de evrei, iar dintre interpretările la vioară cu acompaniament de pian se detaşează (în alegerea mea subiectivă) o interpretă maghiară, Illényi Katica, poate nu întâmplător …

Anunțuri