Am mai făcut observaţia că restauratorii, ca şi „pictorii de murală”, reîntorşi la şevalet au un fel special de a picta. Vorba vine la şevalet, unii dintre ei, obişnuiţi cu suprafeţele ce pot fi greu cuprinse (de aproape) cu privirea, au nevoie de adevărate schele pentru a picta, atât de mari le sunt pânzele. E şi cazul lui Sabin Drînceanu, pictor iconar în frescă, pictor de iconostasuri dar şi restaurator (printre alte lucrări a restaurat şi iconostasul bisericuţei de lemn Vîrgolici de la Dorohoi). Expoziţia recent vernisată (21.12.09) la Galeria Cupola din Iaşi transpune, în finita suprafaţă albă a pânzei, semnul vertical, verticala în genere, explorată în stadiul vizual cel mai recurent la arhetipal, prin sugestia – metafora – simbolica templului. Aşa şi-a constituit artistul tematica expoziţie, „Temple”, iar denumirile lucrărilor şi dialogul creat prin aşezarea lor trimit la universul înconjurător, prin toate componentele sale care pot răscoli revelaţia (poate pe căile divinaţiei). Mijloacele vizuale nu sunt sofisticate, cele picturale (în sensul tehnicii) însă da, artistul lucrând în tehnică mixtă şi colaj pe pânză sau carton. Vizual, predomină suprafeţele monocrome, ordonate geometric asemenea unor planuri şi secţiuni de edificii clasiciste, ca într-o schiţă de arhitectură simplificată la esenţă. Prin denumirile date lucrărilor artistul îşi asumă rolul de iniţiator în parcurgerea expoziţiei. Însă tocmai dincolo de titulaturi şi trimiteri la imagistica simbolică, adânc ascunsă în conştientul vizual al fiecăruia, rămâne libertatea privitorului de a intui şi reprezenta propriile sale teme şi himere. Sabin Drînceanu este un singular prin arta sa, cu toate că neoortodoxismul a reprezentat o direcţie intens abordată cel puţin tematic şi cel puţin în ultimele 3 decenii. Legături subtile se pot găsi, bunăoară cu pictura lui Marin Gherasim, care a explorat templul prin „memoria absidei” (pentru a folosi o sintagmă care-i aparţine). De fapt legătura e cu tema largă şi permanentă a „memoriei şi rememorării”, ea se regăseşte în templele lui Sabin Drînceanu, iar prin colajele cu file vechi adaugă şi sugestia vizuală a temei pomelnicelor din pictura lui Gherasim. Nu ştiu cum pictează Sabin Drînceanu însă nu pot să nu remarc o superbă confesiune despre starea de creaţie a lui Marin Gherasim:  „Mai întâi, mă pregătesc pentru lucru: prin interiorizare, prin reflecţie, prin lecturi; mă impregnez – prin muzică, poezie, filosofie. Toate mă formează într-un chip adânc, dar în clipa creaţiei, a lucrului, bogăţia asta de informaţii trece într-un plan secund; nu sunt prezente atunci când pictez. Ele fac parte dintr-o latenţă. Dar simt că fără această latenţă, eu n-aş putea să trag nici o linie. Şi când încep sa pictez, îmi apare nevoia pură de a plăsmui. Să construiesc prin imagine. Asta mă trimite, mă împinge spre şevalet. Este un pictor francez, Roger Bissire, care a spus odată ceva foarte frumos. Spune el: «Să-ţi construieşti tabloul ca pe o catedrală». Un lucru extraordinar.” (interviu cu Marin Gherasim în Formula AS, ediţia electronică, nr. 776/2007).

Lucrarea din stânga tripticului se numeşte Templul focului, cea din dreapta Templul apei, tehnică mixtă, colaj / pânză

Templul marelui arhitect, ansamblu şi detaliu, tehnică mixtă, colaj / pânză.

Anunțuri