Soarele, prea îndepărtat pe cer, părea un minuscul glob de lumină palidă în fulguiala gri a amiezii.  „E ziuă şi ce întuneric…” era şi într-un Decembre bacovian, iar eu nu pot uita lumina intensă, puritatea albă a satului şi tristeţea care mă cuprindea, când vedeam că suprafaţa „arctică” se întuneca şi era pustiită, în câteva zile, de viscolul ce dezvelea haşurile negre ale brazdelor de arătură sau crestele cu vrejuri uscate ale dealurilor…