După ieri, constat că şi astăzi am o relaţie specială cu pietrele, văd lespezile în cele mai tainice locuri, răspund chemărilor simpatetice ale feţelor aspre şi năpădite de muşchi, de frunze, iar de astăzi de zăpada măruntă, deasă ca o pâclă… La Palatul Calimachi din Iaşi, palat domnesc în vremea lui Alexandru Calimachi (1795-1799) şi unde în a doua jumătate  a sec. al XIX-lea se ţineau, în două sesiuni pe an, examenele de bacalaureat pentru elevii şi elevele din toată Moldova (presupuneau o călătorie cu adevărat iniţiatică, pentru liceenii acelor vremuri), clădire astăzi strânsă între corpurile UMF Iaşi, am privit cununa de piatră a cornişei. Din gresia cu scoici de prin jurul Iaşului s-au cioplit acele podoabe, care să înnobileze eleganţa clasicistă a clădirii. Dosite într-o curte interioară, câteva din lespezile ce au stat pe ziduri, cu volutele roase de timp, dau seamă despre poezia vechii ciopliri în piatră.

Anunțuri