Fiind din nord, contactul meu cu acvaticul copleşitor, marea sau fluviul, s-au întâmplat rar. De câteva ori am văzut Dunărea în trecere, în porţiunile ei mai strânse între maluri peste care s-au făcut poduri, la Cernavodă spre exemplu, sau la Brăila pe unde se traversează cu bacul. În urmă cu vreo 4, 5 ani am trecut cu bacul vara şi fluviul părea un loc de joacă la îndemâna copiilor înotători experimentaţi, care ofereau gratuit spectacolul plonjonului în apă de pe nava în mişcare… Acum la sfârşit de noiembrie (24.11, seara), pe faleza de la Galaţi, undeva în dreptul bisericii Precista, impresia calmă a fluviului ca o întindere inabordabilă m-a copleşit cu toată energia sa de mirosuri, răceală, vibraţie, sunet adânc, grav, într-un registru perceptibil doar acolo, lumina apusului metalizându-i apele în reflexii ca de fluid oţelit…

Anunțuri