Abia după ce anul trecut am văzut Viena cu privirea dilatată aş putea spune, reîntors în Iaşi am avut, măcar pe axa Catedrala Mitropolitană – Teatrul Naţional, între care se interpune într-o latură Palatul Roznovanu, un frapant şi cu totul special deja-vu vienez… Axa arhitecturală de care vorbeam e poate printre cele mai proeminente „decupaje” din ţară – mai pur decât în unele oraşe transilvane, chiar, – de neoclasicism vienez, edulcorat  cu detalii eclectice ale unui baroc târziu. Despre acest Iaşi vienez, exprimând sincronismul autentic, izvorât din vocaţia pentru modernitate a urbanului românesc la sfârşitul sec. XIX-lea, aş vrea să vorbesc în câteva scurte episoade pe blog. Scurte pentru că informaţii există, într-o formă lapidară sit-ul wikipedia le oferă şi nu are sens să le reiau… Însă, poate şi datorită unui reflex mental inoculat de prea mulţii ani de comunism, legătura cu modelul arhitectural vienez, ca vocaţie de modernizare accelerată, nu s-a accentuat nici măcar în tratatele de istoria  arhitecturii. Ceea ce s-a întâmplat în arhitectură a fost rezultatul acelei entuziaste deschideri culturale pentru o Românie europeană, coagulată de Junimea şi cizelată de spiritul critic maiorescian.

(Sursa reproducerii cărţii poştale aici)

Teatrul Naţional din Iaşi a fost construit între 1894 şi 1896, planurile fiind ale arhitecţilor vienezi Fellner şi Helmer despre care unele sit-uri spun că au fost celebri, din moment ce au proiectat teatre mai peste tot prin Europa, la Cluj, Timişoara, Cernăuţi, la Sofia, la Berlin,  Praga sau Viena… Frumuseţea unor astfel de edificii o dau coloanele şi ritmurile lor.

O să prezint un aspect mai puţin accesibil publicului. Când sunt dezvelite de coaja tencuielii sau a stucului, e vizibil că fusele coloanelor sunt alcătuite din câteva piese masive cioplite din piatră. Aşa au fost alcătuite din antichitate şi până la folosirea betonului armat în sec. al XX-lea. Piatra coloanelor Teatrului din Iaşi au fost cioplite cu arta unei meserii bine stăpânite. Abia după ce tencuiala a fost îndepărtată, s-au constatat şi urmele seismelor pe care le-au suportat, dar şi consolidările empirice, cu simple inele metalice ca de butoi şi doar la puţine dintre piese. În cadrul actualului proiect de restaurare coloanele vor fi consolidate în adevăratul sens al cuvântului, cu tehnologii foarte actuale, folosite în Europa pentru intervenţii cât mai puţin invazive la monumente, însă detaliile prea tehnice nu cred că îşi au locul aici…