„Marinele” lui Sorin Agachi sunt încărcate de singurătate. Peisajele sale de la „2 Mai” nu aduc nimic nou în abordarea temei, în fond marea pătrunde sufletul, cu atât mai mult unul sensibil, cu ritmul singurătăţii sale. E o situare eminesciană: „Va geme de patemi / Al mării aspru cânt… /Ci eu voi fi pământ / În singurătate-mi.” (M. Eminescu, Mai am un singur dor). Dincolo de subtilitatea mişcării cromatice în redarea reliefului, marea provoacă o polifonie de sugestii iscate din tensiunea dialogului dintre rocă şi val.

08_1200x1800

La Sorin Agachi marea este plasată în planul îndepărtat, încât dominatele compoziţionale ale pictorii se constituie în rezonatori ai solitudinii, poate cel mai pregnant şi hipnotic, deopotrivă, fiind leagănul nemişcat. Pictorul e mai degrabă sedus de exuberanţa florală a vegetalului decât de suculenţa albastră a mării. În altă stare a privirii, peisajul marin este văzut în integralitatea pământ, apă şi cer. În faţa unui astfel de spectacol romantic al elementelor, pictorul nu face altceva decât să surprindă, ca într-o scenă cu personaje alegorice, momentul încleştării.

sorin_2_a_22

Anunțuri