În cadrul manifestărilor care marchează 150 de ani de la înfiinţarea Liceului Laurian din Botoşani, holul generos al noului corp i-a oferit lui Sorin Agachi, absolvent din 1989 al Laurianului, prilejul unei expoziţii. Poate cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui grafician este să (re)vină la substanţa însăşi a artei imaginii, la pictură. Sau poate cel mai rău, în sensul probei supreme a talentului său, până la urmă a destinului său artistic. Dintre valenţele artei, numai aceea în care suprafaţa se umple de culoare seduce privitorul şi artistul deopotrivă, indiferent cât de fluidă sau păstoasă este magma picturală. Graficianul Sorin Agachi nu a rezistat tentaţiei de a păşi dincolo de grafism, tuşă, desen, către demiurgia umplerii vidului. Sorin Agachi a făcut actul trădării ar spune unii, al venirii smerite de la desen la culoare spun eu – vorbesc in extenso, în fond graficii actuale, dominată de print-uri şi colaje, nu-i este străină policromia – de la formule restrictive, cel puţin tehnice, către libertatea însăşi a plasticii.

sorin_1_a_1a

Sorin Agachi s-a format la Academia de Arte din Iaşi la secţia de grafică, prin urmare, în privinţa tehnicilor, are calificarea de grafician. Ori tocmai viziunea aceasta dinspre tehnică spre conţinut îi oferă acum posibilitatea reevaluării. Am fost un timp tentat să cred că pictorii sunt „diferiţi”, ca şi poeţii, prin forţa intrinsecă a talentului lor… Însă nu pare a fi aşa, la un restaurator pictura „de şevalet” are un ceva diferit, foarte subtil, un fel de alb sau cenuşiu de var, care i-a rămas în memoria privirii. Schiţele şi picturile unui sculptor sunt cât se poate de sculpturale şi creează volume şi umbre…

05_1200x1200

La graficianul Sorin Agachi pictura este mai întâi de toate haşură de culoare, tuşă de un cromatism intens, imagine, reprezentare. Pictura lui Sorin Agachi este una în răspăr faţă de formula cultivată de pictorii generaţiei sale sau de mai tineri. Anacronismul său nu ţine de stare, ci de încrederea în integralitatea demersului plastic. Cum cei mai mulţi dintre artiştii din generaţia sa, Gili Mocanu, de pildă, Felix Aftenie, vin spre pictură cu o reducţie brutală, refuzându-i nuanţele, tonurile, subtilităţile cromatice în favoarea forţei (neo)expresioniste oarecum fov (în alte medii artistice o astfel de abordare a picturii s-a consumat prin anii 70 – 80 ai secolului trecut) Sorin Agachi se îndreaptă către formule postmoderne care repun pictura în matricea picturalităţii, Grupul Prolog fiind posibila sa legătură cu smerenia în faţa naturii şi, implicit, a picturii.

Reclame