Am văzut Lăzarea încă din 1989. Mă oprisem din întâmplare în acel sat amplu din Harghita, aflat la doar 4…5 km de orăşelul Ghiorghieni. Pe atunci ceauşismul ajunsese în starea sa crâncenă (aşa îl trăiam), însă într-o după amiază, în lumina de vară, mi-a fost dat să cred că un petec de lume, ca cel din Lăzarea, poate însemna normalitatea închisă într-o rezervaţie. Locul în totalitatea lui e complex şi oarecum enigmatic, cu densitatea lui incredibilă de romanic, gotic, renascentist şi actual îngrămădite pe coasta muntelui Szármány: biserica romano-catolică, mănăstirea franciscană, castelul conţilor şi tabăra de creaţie artistică. Pentru intrarea în atmosferă, o să vorbesc despre costişa din dreapta drumului dintre vechea biserică şi mănăstire, unde, privind, am mereu impresia că au ieşit statuile la un inedit dejun pe iarbă. Tabăra de creaţie are o denumire ce pare banală, Prietenia şi se poate spune că are tradiţie „istorică”, se petrece din 1974. De fapt denumirea ei e cât se poate de potrivită şi de aici senzaţia de libertate indefinită pe care am simţit-o şi în vara lui 1989, de spaţiu parcă atemporal, deşi în acel loc istoria, cel puţin a culturii, pare a fi conservată în diorame de muzeu. Lăzarea este pentru lumea artistică un spaţiu ecumenic (la propriu, dar şi într-un sens de ecumenism al ideilor culturale) dar şi trans-naţional. Pe la Lăzarea au trecut marile nume ale artei plastice actuale. Acel inedit, transfigurat spaţiu de creaţie plastică şi cultură se regăseşte în numeroase CV-uri de artişti. O plimbare de o după amiază pe acea pajişte, urcând-o agale împreună cu statuile, mi-a prilejuit o surprinzătoare şi subtilă percepţie… nu e niciodată linişte acolo, dinspre munte vin printre brazi stranii şoapte, ca un foşnet al pietrelor…

IMG_2626

IMG_2604

IMG_2606

IMG_2610

IMG_2616

IMG_2614a

Reclame