Astfel de ieşiri pe blog nu sunt printre cele pe care le consider izbutite. Latura lor prea personală mă face să ezit să le public. Sunt pagini de jurnal de o intensă intimitate sufletească. Pe cine şi ce ar putea interesa la citirea acestor rânduri ? Poate ceea ce gândul meu iscodea într-o clipă de meditaţie. Poate doar faptul că textul acesta îmi pare a fi în contradictoriu cu precedentul. Simţeam nevoia să contrazic impresia de mortificare urbană simţită în urmă cu câteva zile, să-mi găsesc argumente sufleteşti. Astăzi, în drum spre un loc din nord, satul în care locuiesc părinţii mei, nu conduceam eu… Priveam lanurile şi lizierele, pajiştile şi fâneţele coapte în toiul verii, la sfârşitul lui iulie… E un relief cu dealuri scunde şi fâneţe cu iarbă înaltă. Iarba înflorită şi coaptă, într-o policromie grizonantă, atinge înălţimea arbuştilor. Frunzarele de lozii abia se mai văd. Lumina nu mai pare clară. Din spaţiul şoselei pe care nu o mai percepeam, mi-a venit un gând: de ce oare se crede mereu, şi instituţiile credinţei acreditează fără alternativă, că spaţiul paradiziac ar fi altundeva ? Am avut revelaţia unei erezii, aceea de a nu se da atenţia cuvenită frumuseţii în care ne situăm. Mi-am adus aminte mirarea Meşterului Manole al lui Blaga, „Doamne, ce frumuseţe-i aici şi ce singurătate e-n noi!” Nu ştiu dacă, reproducându-l din memorie, citatul e corect, am ezitat gândind şi la sintagma… „şi ce deşertăciune e-n noi…” Ce frumuseţe-i aici, gândeam, privind zarea luminii de iulie la amiază. Cine poate nega că un lan de grâu răscopt, cu spicele de un galben-arămiu, foşnitor, aspru ca o perie, împrospătat de albăstrele, nu e un decupaj din starea paradisiacă ? Şi câte alte decupaje se pot vedea! Atâtea câte au încăput în toată pictura lumii şi în toate fotografiile…

P7267255a

Prin urmare, oare de ce aş aspira la alt spaţiu intangibil numindu-l rai. De altfel, în scenele escatologice din pictura exterioară a bisericilor sau aflate în pridvoarele lor, raiul nu e altceva decât un spaţiu cu lumină pură, redat doar prin albul varului, fără nici un alt inutil pigment. Pe acea pată de mică întindere în comparaţie cu ansamblul scenei Înfricoşatei Judecăţi, sunt pictaţi câţiva arbori paradisiaci, de o alcătuire care exprimă perfecţiunea viziunii zugravului şi a bisericii în genere… Astăzi priveam detaliile raiului din jurul şi de sub picioarele mele într-o fâneaţa care se cufunda în cer. Ca un stâlp stăteam în soare.

Anunțuri