Am ezitat să dau curs invitaţiei de a „discuta” mai cu luare aminte reprezentarea Morţii ca individualitate simbolică în pictura exterioară (câtă s-a păstrat) a bisericii Olari din Curtea de Argeş. Văzînd că sunt spuse şi neadevăruri – „Biserica Olari din Curtea de Argeş (secolul XVII) este singurul lăcaş din Ţara Româneasca pe care este pictată Moartea” (sit ştiriROL.ro, articol din 25.09.2007) – am considerat că sunt îndreptăţite câteva observaţii. Notam într-un alt articol că „în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea şi pînă în primele decenii ale veacului al XIX-lea, pictura vădeşte în Ţara Românească o capacitate de creaţie încă vie” şi că în pictura exterioară „Se reprezintă des tema morţii (s. D.A.) şi a unchiaşului din Viaţa şi pildele înţeleptului Esop sau a reprezentării morţii cu secera (biserica din Fărtăţeşti-Dozeşti (fig. 69), Titeşti, Olari-Curtea de Argeş, Păuşeşti-Măglaşi, Vladimiru şi Turcenii de Jos)” (Istoria Artelor Plastice în România, vol. II, Editura Meridiane Bucureşti, 1970, redactată de un colectiv al Institutului de Istoria Artei al Academiei, pag. 72). Cu singura corecţie că la biserica din Fărtăţeşti-Dozeşti funestul personaj călare este echipat cu o mult mai „productivă”, hiperbolizată, coasă, în loc de seceră, e de remarcat, în acel tablou, reprezentarea naiv-hidoasă a temei „Înfricoşata Moarte” cum a denumit-o însuşi zugravul.

108_5340a

Cu ochii sfredelitori aţintiţi către privitor, sumbrul călăreţ emite, în galopul dezlănţuit al calului, sentinţa implacabilă, scrisă deasupra coasei: „destul v-aţi veselit, aţi mîncat…”. Prin urmare, neobositei îi este dat a stabili momentul când fiecăruia i se spune „destul…”. Reprezentarea aceasta „populară” a înfricoşatei morţi derivă din cea escatologică, mult mai complexă teologic şi pictural, a „Judecăţii de apoi” cum o numim mai nou, a „Înfricoşatei judecăţi” cum este denumită în biserica ortodoxă. Dar în vreme ce abandonata temă a înfricoşatei judecăţi reprezenta o viziune „abstractă”, concreteţea implacabilă a morţii urma să aibă un „impact” moralizator cu mult mai eficient.

P7025940

Examinând mai în detaliu portretul în picioare al Morţii de pe faţada sudică a bisericii Olari, se desprind câteva observaţii. Mai întâi, cu privire la manieră: în reprezentarea de la Olari, Moartea nu mai e un trup îmblănit ca un monstru de circ, acolo portretul Morţii e un semn convenţional. Aripioarele stilizate prezente la toate încheieturile îi potenţează latura demonică. Să spunem că la o astfel de tratare, reflexele „culte” sunt mult mai pregnante, că pictura naiv-figurativă de la biserica Fărtăţeşti-Dozeşti a fost înlocuită cu una simbolic-abstractă. Aspectul tabloului Morţii de la biserica Olari indică faptul că pictura este mai recentă decât ansamblul păstrat. Suportul picturii este mai puţin neted şi e vizibil că varul a fost aplicat peste chenarul policrom de la cornişă şi peste o pictură mai veche. Întrucât tehnica în frescă i-a fost mai puţin familiară zugravului, pictura nu s-a păstrat bine în timp, încât exfolierea stratului pictural este destul de accentuată. Preotul paroh afirma că „Ultima pictură datează din anii 1868-1869” (sit ştiriROL.ro, articol din 25.09.2007), ceea ce ar sugera şi posibila datare a reprezentării Morţii (în lucrările de istoria artei, pictura originală este datată în sec. XVII – XVIII). Intrigă un bagaj pe care sumbrul personaj îl poartă în ambele scene, un coş la Fărtăţeşti-Dozeşti, o tolbă la biserica olarilor argeşeni. Luând în considerare ambele reprezentări, interpretarea rezonabilă e că în acele bagaje se regăseşte arsenalul eficace al morţii-călău.

DSCN0449

Anunțuri