Mormântul simplu al unui domnitor iniţiat – Neagoe Basarab (10.07.09)

Despre Mănăstirea Argeşului, bibliografiile de pe internet oferă consistente fişe de date şi fotografii intresante, cât să dea o imagine care să acopere interesul publicului (în temenii ”culturii generale”)… Din bibliografiile ”virtuale” lipseşte însă un capitol surprinzător de artă a sculpturii, cel legat de lespezile de mormânt medievale din pronaosul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Dintre mormintele aflate în pronaos, cele ale familiei regale a României, plasate în stânga, se regăsesc în câteva imagini pe diverse sit-uri sau pagini de intrenet. Pentru cele aflate în dreapta, între şirul de stâlpi şi perete, dintre care se detaşează, ca realizare artistică şi ca importanţă cel al întemeietorului, domnitorul Neagoe Basarab, nu există în mediul iternetului referinţe sau fotografii.

Sigur, despre asta nu ştiam atunci când admiram frumoasa şi surprinzător de simpla lespede tombală a domnitorului. Aveam să înţeleg asta mai târziu, în timpul consultării surselor bibliografice pentru o cât mai bună documentare… Din primul moment al examinării sculpturii m-a frapat faptul că meşterul nu şi-a ascuns admiraţia – tratată să-i spunem holistic, integrator – şi atitudinea de preţuire pentru domnitorul iniţiat al ortodoxiei dar şi al artelor, punând pe lespedea sa de mormânt motivele atât de dragi acestuia, regăsibile în rafinata decoraţie sculptată a faţadelor.

În câmpul lespezii este sculpată o cruce simplă, de sorginte monastică, cu capul lui Adam la bază şi cu însemnele patimilor, lancea şi trestia cu buretele înmuiat în oţet, de o parte şi de alta a crucii. În prelungire crucii, este plasată o compoziţie ”cerească” prin excelenţă: patru astre stilizate în colţurile unui ipotetic pătrat şi, înscris în pătrat, este reprezentat, la dimensiuni hipertrofiate, motivul solar sub forma unei rozete cu o geometrie complexă şi foarte riguros realizată.

Întreaga compoziţie vorbeşte despre timp şi veşnicie. Privind-o insistent am avut impresia, ”ameţitoare” la propriu, de mişcare rapidă a rozetei sub efectul succesiunii de motive radiale. 

Pentru observatorul negrăbit, care va fi privit dând ocol bisericii, ceea ce încântă, printre destule altele, este şi succesiunea de rozete care încercuieşte biserica la partea superioară a pereţilor. Atât de obsedantă pare să fi fost pentru ctitor atracţia acestor motive geometrice şi vegetale, încât ele nu se opresc nici la colţurile clădirii, încât m-a făcut să mă gândesc, poate forţat, poate nu tocmai, la impresia ”suprarealistă” a ceasurilor ”moi” ale lui Dali.

În lucarea amplă a lui Vasile Florea am întâlnit câteva referinţe care concordă până la amănunt cu observaţiile mele. Onestitatea ştiinţifică nu-mi îngăduie să le trec cu vedrea, deşi, în ce mă priveşte, drumul a fost de la impresie la simţire şi nu unul de la bibliografie la observaţia de ”teren”. ”… este figurat un decor geometrizant format dintr-o cruce, pomul vieţii şi soarele închipuit ca un vârtej stilizat cu o rigoare geometrică ce împrumută nu o dată efecte de op art care dau iluzia mişcării, ca în lespedea de pe mormântul lui Neagoe.” (s.a) (Vasile Florea, Istoria artei româneşti, Ed. Litera International, Bucureşti-Chişinău, 2007, pag. 206). Despre pietrele tombale munteneşti în genere, V.F. afirmă că ”… întâlnim şi lespezi funerare în care decorul a fost rezolvat mai simplu, prin preluarea unor motive (entrelacs-uri, împletituri, cercuri întretăiate) din plastica exterioarelor de la bisericile Dealu şi Argeş.” (s.a.) (op. cit., pag. 207) În final, aduc în discuţie o observaţie incitantă făcută de Vasiel Florea: ”Cei care au colportat motivele care alcătuiesc aparatul ornamental de la Argeş sunt – se ştie – chiar meşterii aduşi de Neagoe de pe malul Bosforului, unul dintre aceştia, Manolli din Nicosia, amintindu-ne de eroul frumoasei legende a mănăstirii Argeşului.” (op. cit., pag. 209) Însă V.F. nu prezintă şi sursa istoriografică a afirmaţiei sale, încât, până una alta, Manole, dincolo de personajul istoric, rămâne unul de legendă… (Fotografia alb-negru este preluată dinVasile Florea, Istoria artei româneşti, Ed. Litera International, Bucureşti-Chişinău, 2007, pag. 207)

Publicitate