Spuneam în textul anterior că spiritul lui Dumitru Irimia a înţeles în profunzime marea pictură murală medievală din Bucovina, locul şi rolul acesteia în spiritualitatea românească. Redau un text scurt, dar de surprinzătoare sinteză, pe care profesorul l-a publicat.

100_1743a

(Mănăstirea Voroneţ)

Sacru şi estetic în arhitectura şi pictura mănăstirilor bucovinene

 

Întemeietorii bisericilor şi mănăstirilor bucovinene, domnitori şi boieri iluminaţi, demonstrează prin ctitoriile lor că aveau deplina conştiinţă că existenţa şi esenţa specifică a unui popor se pot apăra, în bătălia cu agresivitatea istoriei şi cu timpul numai prin valori de înaltă spiritualitate, estetică şi sacră deopotrivă.

Bisericile şi mănăstirile din această parte a ţării se află într-o perfectă armonie cu spaţiul înconjurător (munţi, păduri, ape curgătoare), integrate în acelaşi ritm cosmic, în măsură să creeze o armonie profundă între fiinţa umană şi fiinţa lumii sub semnul sacrului.

Pictate în interior şi pe pereţii exteriori în întregime, pînă la turle (aici sensul e că include turlele, n. D.A.), bisericile bucovinene s-au constituit într-o Biblie deschisă, nu numai ca o Carte cu semne sacre, ci şi ca o lume sacră deschisă; un spaţiu privilegiat în care timpul istoric se confundă mai întîi, apoi trece în timpul cosmic, purtînd însemnele Transcendentului.

Integrată în ritmul întregului, pictural, arhitectonic, spaţial, icoana ortodoxă depăşeşte aici funcţia de reprezentare pentru a-şi asuma o funcţie ontologică, întemeietoare de sacru. Ieşirea din spaţio-temporalitatea cotidiană, profană, se face mai întîi prin întîlnirea omului cu pictura exterioară, înainte de a trece pragul de intrare în biserică şi înainte de a începe slujba religioasă.

Prof. Dumitru Irimia

(în broşura Mănăstirile din Bucovina, pietre de temelie creştină, prezentare artistică, editare şi tipar TERRA DESIGN, Gura-Humorului, an neprecizat)

105_0578a

105_0626a

(Mănăstirea Humor, pronaos, peretele suduic, scene din Imnul Acatist)

Transcriind textul, am avut puternica impresie că fiecare rând propune un epilog la ceea ce istoria şi estetica artei medievale au glosat vreme îndelungată:

  1. Dimensiunea etică-militantă: „aveau deplina conştiinţă că existenţa şi esenţa specifică a unui popor se pot apăra … numai prin valori de înaltă spiritualitate, estetică şi sacră deopotrivă”;
  2. Armonia cu spaţiul înconjurător, de care au vorbit cercetătorii, dar pe care nu au pus-o în relaţia ei de esenţă, aceea de a fi „în măsură să creeze o armonie profundă între fiinţa umană şi fiinţa lumii sub semnul sacrului”;
  3. Că pictura interioară şi exterioară au reprezentat tratatele de teologie de larg acces, imagine şi text care se dublează, este observaţia care s-a desprins încă de la primele cercetări sistematice, de la începutul sec. XX. Însă observaţia demnă de remarcat a profesorului este aceea că, pictate integral, bisericile bucovinene au devenit „o lume sacră deschisă” şi că „icoana ortodoxă depăşeşte aici funcţia de reprezentare pentru a-şi asuma o funcţie ontologică, întemeietoare de sacru”;
  4. Nu am întâlnit în lucrările consacrate genului, sublinierea rolului profund cathartic al picturii exterioare din Bucovina. În fond, dincolo de percepţii iniţiate şi subtile despre valori istorice şi estetice, rolul cathartic este singurul care contează în situarea în lume a insului trăitor şi că, în preajma bisericilor din Bucovina,  depăşirea condiţiei profane „se face mai întîi prin întîlnirea omului cu pictura exterioară”.

P1251306a

(Mănăstirea Moldoviţa, stâlpul pridvorului, faţada sudică)

Reclame