Pe bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi, la nr. 26, în faţa catedralei romano-catolice Adormirea Maicii Domnului şi lângă Biserica Trei Ierarhi se află o casă frumoasă, de început de secol XX, căreia în tradiţia ieşeană i s-a atribuit un nume de mare rezonanţă academică, Orest Tafrali. Cu parterul şi etajul ei înalte, cu o cupolă care o individualizează fără a-i da un aer prea strident, casa are un vizibil şarm parizian.

108_4802 

Nu am reuşit să aflu, întrucât sursele bibliografice nu oferă nici o explicaţie, care este legătura între istoricul antichităţii, al culturii bizantine şi al artei, cu această casă. În Lista Monumentelor Istorice – 2004,  în care casa de la nr. 26 este înscrisă, se precizează că perioada de realizare a clădirii este începutul sec. XX (asta însemnând până pe la 1925), însă „stilul” casei limitează perioada de realizare în jurul anului 1900. Prin urmare, e greu de presupus că acea clădire a fost construită de Tafrali, biografia ştiinţifică, didactică şi diplomatică a profesorului arătând că acesta a ajuns la Universitatea din Iaşi în 1913 şi s-a aflat din nou în Franţa în perioada primului război mondial, ca trimis al Guvernului României. Casa are la parter un gang larg, prin care se ajunge direct din bulevard la catedrala romano-catolică… În studenţie, prin anii 80, priveam fascinat cum se profila o parte din absida zveltă a bisericii prin gangul clădirii, impresia de lume aflată dincolo, spre care se îndreptau siluete bătrâne, negre, aduse de spate. Acum clădirea aparţine Episcopiei Romao-catolice şi este în curs de restaurare.  „…iarăşi eternul Tafrali…” cum îl numea Vasile Pârvan, într-o scrisoare către Nicolae Iorga, a trăit în perioada 14.11.1876 (Tulcea) – 5.11.1937 (Iaşi) şi „a fost un istoric român, membru corespondent (1936) al Academiei Române” (atât spune wikipedia). „Eminent student al profesorilor Gr. Tocilescu la Bucureşti, Ch. Diehl, G. Millet, M. Collignon la Paris, licenţiat al Facultăţii de Litere din Bucuresti (1904), obţinând doctoratul în litere la Sorbona (1912), secretar al Muzeului Naţional de Antichităţi (1902-1905), repetitor pentru cursul de limba română al Şcolii de Limbi Orientale din Paris (1910-1911), bibliotecar la una din cele mai mari biblioteci de artă şi arheologie din Paris, ce fusese iniţiată de Ch. Drouet, colaborator al câtorva din cele mai reputate reviste de specialitate din capitala Franţei, Orest Tafrali devine în 1913 titular al Catedrei de Arheologie a Facultăţii de Litere din cadrul universităţii ieşene.” (sursa:  http://www.palatulculturii.ro/oresttafrali.htm ). În domeniul istoriei artei, Orest Tafrali este cel care a sesizat, în pictura exterioară a bisericilor din Moldova, faptul că tema iconografică Asediul Constantinopolului însoţeşte întotdeauna Imnul Acatist, între cele două teme iconografice existând o strânsă legătură, care explică, una prin cealaltă, „originea şi semnificaţia” lor. În revista Chronos (Revista Cercului de Istorie „Gheorghe I. Brătianu”, Anul II, nr. 2, Iaşi, 2004), Dimitrie-Ovidiu Boldur menţionează că din „întreaga sa activitate universitară, desfăşurată pe durata a nu mai puţin de 24 de ani”, perioada 1913-1920 a reprezentat „Şapte ani apocaliptici, plini de controverse, de intrigi şi de suspiciuni, atât în privinţa numirii sale la catedră, a activităţii desfăşurate în favoarea statului român – ca reprezentant al guvernului în Franţa, precum şi a activităţii ştiinţifice şi publicistice.” Tipic!

108_4801

Anunțuri