În seara asta (8 mai) s-a petrecut şi spectacolul Drama. A fost altceva, raportat la ce s-a jucat la festivalul Amfiteatru, cu Frumoasa fără trup au creat ceva feeric. Nu sunt adeptul comparaţiilor de substanţă şi conţinut, doar a celor de context. Astfel că mă raportez la un context al receptării, la un sit, de altfel foarte bine administrat şi care reuşeşte să facă o promovare de mare calitate, Botosani Fun. Acolo am văzut reacţiile imediate după fiecare seară de festival Amfiteatru. Sunt notaţii de impact, în fond poate că sunt cele adevărate, „impresioniste”, restul, opiniile care vin dupa un timp, pot fi denaturate fie de un exces critic, fie de unul partizan. Iată care au fost „imaginile” pe Botosani Fun, după două spectacole. Reprezentaţia celor de la Eminescu a fost catalogată pe sit „Un spectacol fabulos”. Despre seara Laurianului, pe acelaşi sit s-a spus: „Un spectacol încântător!” Am meditat la sensurile cuvintelor fabulos şi încântător, ele nefiind sinonime. Sigur, „cronicarul” sit-ului a ţinut subliminal să nuanţeze, sau măcar să inducă o ierarhie. Eu mă întreb, abdicând, pe cât pot, de la subiectivism şi despicând firul în patru, care ar fi diferenţa (de gradaţie) între fabulos şi încântător… Prin urmare, mă întreb, ce anume răscoleşte sensibilitatea profundă a unui suflet şi îl face să vibreze, o floare cu un parfum fabulos (dacă nu de o tărie disonantă), emanat de corola ei perfect alcătuită geometric, sau parfumul încântător, echilibrat, suav, poetic, delicat, al unei flori frumoase şi efemere… Alegeţi ? Puţini sunt cei care ar alege fabulosulÎncântătorul e partea frumoasă, la care îţi doreşti să te raportezi, e „atmosfera de vis”. Dar, pentru a rămâne în aceeaşi arie de sonoritate a cuvintelor, eu, dezbrăcându-mă de subiectivism, într-un asumat exces critic, spun (preferând tot un cuvânt care începe cu „f”), că spectacolul Drama a fost formidabil! Sigur, luând în considerare şi ceea ce nu a ieşit, dar despre acele momente ştiu Dramiştii, e taina lor. Un spectacol perfect nu cred că îşi doresc, asta ar ucide emoţia ineditului, în curgerea fiecărei reprezentări, care o fac să fie unică…  Văd că pe sit e o întreagă discuţie în privinţa textului adus pe scenă de Drama.  Într-un spectacol teatral, textul nu trebuie să fie o garanţie a succesului, după cum nu un handicap. Ar însemna că trebuie „jucate” numai câteva texte de succes, ele fiind pre-condiţia reuşitei. Însă nu e aşa. În teatru, textul e pretext (în toate sensurile, nu intru în detalii).  Textul, dacă nu e înţeles şi e interpretat inadecvat, devine un mare duşman. ACUM sunt în mare vogă textele de atmosferă contemporană, în care există o mare agitaţie scenică de prim plan, dar, şi asta e mai greu de prins în spectacol, şi o gravă meditaţie… Încât se mizează excesiv pe dinamism, pe antren, pe insolit, pe logoree, ca în viaţă. Drama vrea să ia o pauză. Preferă poeticul, imaginea, accentul pe simbol, în fine basmul. Basmul Dramei se termină însă rău! Nu simt nevoia să detaliez, însă ţin să evidenţiez câteva constante (sunt sigur că sunt destui care le-au văzut): e un coerent spectacol alb-negru; în toată reprezentaţia Drama nu e nici un urlet, ţipăt, „efect” dramatic din voce, uneori atât de supărător pe scenă; Drama a lucrat cu metafora… Vive la poésie!colegiul-a-t-laurian-14

colegiul-a-t-laurian-15

Reclame