Nu, textul acesta nu e unul născut dintr-o lipsă de subiect. E o contemplare! În copilărie eram apostrofat să nu mă mir, admirând ceva încântător, că şi mirarea de copil poate schimba în rău minunea ce-ţi smulge mirarea… Uneori, gândul scapă din zăbala gândirii, meditaţiei sau din „slujba” cotidianului şi zburdă câteva clipe, poate că prin „loc cu verdeaţă”. Mai ales când privesc absent pe fereastră, la o ploaie de primăvară, unde mă situez eu astăzi, mă întrebam ? Văd că Floriile au venit la vreme. Prin noiembrie, cineva de la Institutul de Meteorologie spunea că anul 2009 „va fi un an optim”. Aveam să aflu că în jargonul meteo asta înseamnă un an cum sunt 20 dintr-o sută. Prin urmare, optimul meteo nu e ponderea cea mare ci una mică, mai rar se potriveşte să vină toate la bună-vreme… Îmi spunea ieri cineva, care încă pricepe semnele timpului, că ar mai trebui ploaie… Cum, am răspuns, când a tot plouat până săptămâna trecută, ploi reci, dar a plouat! Da, însă pământul are nevoie de ploaie, a adăugat ca pentru sine, apoi a privit spre cer. Iar astăzi plouă, prin urmare la bună-vreme, poate că este răspunsul la ceea ce el văzuse că trebuie şi sperase că se va întâmpla, o ploaie măruntă, călduţă, firavă, deasă, mângâietoare… Am făcut fotografii frunzelor ude. Doar câteva zile îşi păstrează frăgezimea de prier şi, în mai toţi anii, nu am prea avut timp să le privesc…

108_2762a

108_2764a

Misterul ţine de germinaţie, de verdele ce ieri se prefigura, se pregusta în mugurele răscopt, plesnit şi într-o singură noapte – miraculosul se petrece neînsorit, tainic, somnolent, răcoros – frunzele, de subţirimea hârtiei japoneze, cresc aproape jumătate din cât au de crescut. Fiecare boboc e o crisalidă şi astă noapte miliarde de „fluturi” verzi legănau vântul…

108_2766a

Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; (Psalmul 103, versurile 28, 29)

(Fotografii luate de mine pe ploaie, sub copacii de lângă bloc, Botoşani, 11.04.09)

Anunțuri