Îmi revine, din când în când, mai ales dacă e vreme senină şi mai am şi timp, măcar un popas să observ gândurile şi să le înţeleg, o imagine ce mi-a rămas după ce am citit frusta relatare a călătorului din sec. XVII, pentru care în Iaşi „mănăstirile şi bisericile (par) adăpostite ca nişte corăbii într-un port”. Privind oraşul cu toate multele lui biserici rămase printre sau după blocuri, părea imposibil să mai găsesc înlănţuirea de catarge… Şi totuşi, oprindu-mă pe trotuar acum câteva zile, am văzut pe ecranul de cer plumburiu un menuet cu turle.

108_1234a1

108_1240

108_1303

108_1310a2

Impresionează mereu înlănţuirea de „clopote”, arhitectura trans-muzicală a acoperişurilor din vârfurile turnurilor, de o fascinantă varietate.

108_1318

Iar în jurul anului 1800 ceva din muzicalitatea vieneza se regăseşte şi în arhitectura locului, din moment ce exista un herr Leopold, menţionat ca arhitect al bisericii Banu şi un „Johann Freiwald, austriac, pe care îl găsim la Iaşi practicând din 1803 «meşteşugul arhitectoniei şi al inginerlicului», cum ne spune un document contemporan…” (Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Buc. 1982, p. 497).

108_1315a

108_0960

Reclame