Pentru cineva familiarizat cu formule arhitecturale cunoscute ale bisericilor moldoveneşti dinainte şi după 1800, biserica Sfântul Haralambie (1799 -1804), plasată pe colina Sărăriei din Iaşi, este o apariţie cu totul frapantă. Faptul acesta e cât se poate de vizibil şi remarcat (Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, ediţia a II-a, revăzută, Ed. Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2007), „Înfăţişarea de ansamblu a monumentului este cu totul neaşteptată în peisajul moldovenesc şi reprezintă o ruptură totală cu principiile vechii arte autohtone” … „în sensul adoptării a numeroase elemente oferite de modele ruseşti”, aspect pus în legătură cu „detronarea modelelor ţarigrădene aduse în ţară de fanarioţi şi introducerea culturii europene nordice prin intermediul rusesc” (p. 383).

108_0938a 

Lăsând deoparte discuţia „tehnică” despre plan, filiaţii şi influenţe, pe care am tot întâlnit-o reluată dintr-o carte în alta, nu am văzut spusă observaţia cât se poate de firească: biserica este una a contrastelor, brutale cred, privind-o pe verticală sau, într-o imagine cât se mai poate de întreagă, printre case. Contraste de volum, între navă şi turle de subţirimea unor degete pe baze ample, turtite, contraste de plastică a faţadelor, între piatra brută a zidăriei şi decorul văruit al unei supraînălţări neobişnuite a pereţilor, bandou cu ocniţe circulare înlănţuite, ca o salbă, între cele două învelitori ale acoperişului.

108_0945

În N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi: monografie istorică şi socială ilustrată, ediţia originală, Tipografia Naţională din Iaşi, 1913 -1915 (Iaşi, Ed. Tehnopress, 2004), la p. 236 am găsit reprodusă o poveste interesantă prin concizia narativă, prin cadrul veridic, biserica, personajul cu irizaţii de legendă, haiducul din Basarabia şi întâmplările dramatice de epocă. Povestea, mult însiropată (în maniera prolixă cunoscută), intitulată Haralambie, se găseşte la Sadoveanu în Hanu Ancuţei (1928), iar sursa de inspitaţie este evidentă.

108_0942a Transcriu, păstrând savoarea grafiei originale, textul din N. A. Bogdan:

„O frumoasă biserică cu hramul Sf. Haralamb (10 Februar), este zidită pe o coastă înaltă a Iaşului, cu trei turnuri înguste deasupra […] este de o înfăţişare neobicinuită altor asemenea locaşuri.”

„Asupra construirei acestei biserici, istoricul Man. Drăghici (postelnicul Manolache Drăghici, Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani până în zilele noastre, Iaşi, 1857, vol. II, comentarii de Mihăiescu-Gruiu, Constantin, Bucureşti, s.n., 1999, 360 p., n.n., D.A.) ne spune că: «Ipsilant Vodă, a dăruit o moşie lui Tufecci-başa Gheorghe, din Basarabia, pentru că a împuşcat pe fratele său; iar pricina a urmat aşa: Tufecci-başa Gheorghi, avînd un frate între neferii curţei Arnăut, după multe răutăţi ce săvîrşea în toate zilele prin oraş, s’au făcut tâlhar de codru, înjghebîndu-şi o bandă numeroasă ce ţinea drumurile, călcând şi mai multe aşezări boereşti. Aceste necuviinţi ajungând la cunoştinţa Domnului, după îndestule cercări ce se făcuse, prin mijlocirea potirelor, şi nu s’au putut pune mîna pe dînsul, Constantin-Voevod a chemat pe Tufecci-başa Gheorghi şi i-a hotărât ca în două săptămâni de zile să-i aducă la curte pe fratele său legat sau mort, pentru că la din potrivă cu capul lui va răsplăti suferinţele poporului.

După acastă poruncă Tufecci-başa s’a pornit cu 50 de neferi aleşi din toţi Arnăuţii şi au prins a-l urmări din culcuş în culcuş, pănă l’au înfundat la satul Bozienii, ţinutul Neamţului, în o grădină unde l’au încunjurat şi l’au silit să se închine; fratele însă, ca şeful bandiţilor cel întăi s’a repezit asupra fratelui sau să-l omoare şi n’au nimerit, iar Tufecci-başa trăgând pistolul l’au ucis pe loc, cu mai mulţi din partaşii săi; apoi luîndu-i capul l’au dus lui Ipsilant cu aceste cuvinte: – Măria ta, am săvârţit „porunca”, am liniştit ţara, dar am vărsat sîngele părinţilor mei care curge într’însul !; după care vorbe puind capul fratelui său la pământ, l’a înăduşit plînsul şi a eşit din Curte (instituţia Curtea Domnească, n.n., D.A.)

Scena aceasta, continuă Drăgici, cu cît a fost de crudă, cu atîta şi tristă, pentru că nici un curtezan n’a simţit mai puţină jele, şi însuşi Ipsilant a lăcrămat de ace întâmplare; apoi Tufecci-başa Gheorghi lăsîndu-şi meseria de arnăut, şi trăgîndu-se la moşioara dăruită de stăpînul său, pe care îl slujise mulţi ani, a zidit biserica din Iaşi, cu hramul Sfîntul Haralamb, la Sărărie, ce se zice şi Tufecci-başa, făcîndu-i multe acareturi împrejiur pentru purtarea de grijă a slujitorilor. Dar toate aceste au ars în mai multe rînduri (1844), de şi astăzi sunt răsipite, păstrîndu-se numai biserica în toate focurile ce au certat-o, pentru că într’însa să săvîrşeşte slujba lui Dumnezeu. Putem dară ca să venim a crede, după starea zidurilor însemnate, că o fatalitate se ţinea de dînsele necurmat, fiind fundat din preţul sîngelui.»

Arnăutul de care se vorbeşte, se numia Maiorul Gheorghi Leondari, iar fratele seu, haiducul, Haralamb, în amintirea căruia s’a dat şi hramul acestei biserici S-tul Haralamb” (p. 236)

 

108_09411

Reclame