Nu în fiecare seară de luni se întâmplă să-mi placă spectacolul de balet difuzat de MEZZO. În seara asta însă dansul, pe o muzică foarte lejeră, actuală, dominată de melodie şi ritm, pop-fusion, e foarte inspirat, seducător. Decorul nu e deloc sofisticat, compus din mari panouri din pânză cu părţi în mişcare. Siluetele dansatorilor au eleganţă şi graţie, subliniate de ritmica şi ondulaţiile corpului, cu o uşurinţă dată de marea şcoală a mişcării, dar şi de costumele nobile, prelungi, la balerine adevărate rochii de gală. În tensiunea aceasta ondulatorie se regăseşte toată nobleţea naturală a unei alte lumi, de pe care orice zgură, “materie” perisabilă, a căzut şi spaţiul s-a umplut de energii şi nu de trupuri.

Balerinii dansează cum respiră şi respiră neprecipitat, fără efort, ca şi cum aerul ar pătrunde în plămâni prin toţi porii pielii nu doar prin nări. Ritmul e metabolizat instantaneu de fibrele de nervi ale protagoniştilor. Pare un balet ca o aruncare de pensulă născând o pictogramă. Iar după ce pensonul a părăsit hârtia pergaminată, o lungă respitrare se mai percepe un timp, prin aerul purificat. Dansul e ca lumina pătrunzând într-o încăpere întunecată; nu ucide întunericul, îl face să vibreze în ritmul tremurului de lumină.

Am înţeles în final ce văzusem: spectacolul Signes al marii creatoare de mişcare, Carolyn Carlson.

http://www.youtube.com/watch?v=CBw8fuk1spM&feature=related

Reclame