Nu mi-am propus ca blog-ul să fie o reacţie. Încep să cred că adecvarea bună la social este luarea unei distanţe. Când impulsul ar fi să “combat”, iau o pauză. Prostul gust nu se combate cu reacţii. Îmi propun să îl ignor. Odată şi odată tot ce e ignobil va dispărea, mă cufund în iluzia asta. La o emisiune TV am văzut fotografii ale proprietăţii unui îmbogăţit. Nu are rost o descriere, doar precizez un reper de “stil”: arhitectură fadă de telenovelă. Astăzi s-au aniversat peste tot cu fast şi caraghioslâc politic cei 150 de ani de la Unirea Principatelor. Despre lumea celor care au realizat-o şi felul lor de a fi nu s-a vorbit. Mulţilor îmbogăţiţi de astăzi, care împrăştie miasme de ciocoime, le propun o clipă de răgaz: câteva consideraţii despre predilecţia pentru fineţe a unei lumi apuse, evocată în paginile unei cărţi, Alexandru Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor: Alexandru Paleologu în dialog cu Filip-Lucian Iorga, Bucureşti, Humanitas, 2007

“Petreceam vacanţe foarte frumoase, ca în Tolstoi sau Ionel Teodoreanu” ( pag. 45 )  “… îmi aduc aminte de acest conac (de la Blânzi, n. D.A.) şi de parcul lui ca de ceva foarte frumos, cu acea culoare locală a Moldovei boiereşti de acum un secol şi jumătate, aşa cum putem citi prin cărţile lui Costică Gane.

108_0567

Am o amintire feerică. […] În primii ani de viaţă, dar şi ca adolescent, am apucat oamenii şi atmosfera aceea, un stil şi o lume de un  pitoresc extraordinar, dispărute astăzi, când oamenii nu-şi mai pot nici măcar imagina o astfel de societate: lumea moşierilor din Moldova. Erau şi în Muntenia asemenea specimene, dar cu un alt stil de viaţă, într-un alt ritm, ceva mai balcanic, mai abraş, mai viu; la munteni, şi mămăliga era pripită. Sigur că boierii se înrudeu între ei, mergeau unii la alţii, cum a fost şi cazul nostru: mama era moldoveancă şi tata era muntean.” ( pp. 47 – 48 ) “Oricum, stilul şi amintirile de odinioară nu se mai pot recupera. Un conac boieresc trebuie să poarte amintirile a cel puţin două-trei generaţii. Or, tocmai asta ne-au furat comuniştii: amintirile. Au dispărut şi relaţiile interumane care creau atmosfera inconfundabilă a vieţii moşiereşti.” ( pag. 68 )

108_0553b

“Am cunoscut mai mult moşiile din Moldova. Acolo erau, de altfel, mult mai multe conace frumoase decât în Muntenia, fiindcă moldovenii erau mai ţâfnoşi şi mai boieroşi. […] În Moldova, un conac superb era la Deleni, moşia familiei Ghika-Deleni. O casă frumoasă, aproape un château în sensul modern al cuvântului, mare, de mare rafinament, dominând frumos locul, de pe o colină. Intrarea se făcea, cu trăsura sau maşina, printr-o alee lungă şi umbroasă, cu plopi, până la peron. Venea multă lume. Locul era întreţinut cu multă cheltuială, avea un personal stilat.

Încă mai frumos era conacul Mavrocordaţilor, foarte pretenţios ca ţinută. Seara, ei se îmbrăcau în ţinută de gală ca să stea la masă. Dacă erai invitat la cină, trebuia să porţi smoking. Dacă stăteai mai multe seri, trebuia să ai schimburi la tine, pentru că nu puteai să apari în fiecare seară cu acelaşi smoking. […] Obligaţia de a te îmbrăca seara corect, pentru masă, e un fel de ambiţie de civilizaţie.” ( pp. 68 – 69 )

“Chiar oamenii foarte bogaţi de astăzi nu mai sunt oamenii bogaţi şi rafinaţi de atunci. Bogaţii tranziţiei au mentalitate de oameni săraci. […] nu-şi mai pot imagina cum e să aibă o casă cu o bucătărie de care să meargă vestea. Nu au cum. Nici măcar n-au auzit ce se poate mânca la o masă bună.” ( pag. 66 )

(Ilustraţiile: detalii de case din Iaşi, Aleea Copou)

Reclame