O trupă de teatru e matură atunci când poate juca în orice condiţii, iar spectatorul nu „simte” asta. Spectatorul vede spectacolul, e în relaţie doar cu mirajul său, cu acel fluid subtil, ca un parfum rar, care se lasă purtat de „eter” între locul reprezentării, uneori cu totul impropriu numit scenă şi public (sau, atunci e cel mai trist, scaune). Iar forţa asta de „joc” nu vine nicidecum repede, nu se deprinde în mod natural, ci e rezultatul unei alchimii de lungă durată. Drama e produsul magic al unei astfel de chimii, „fabricată” din prietenie şi dintr-o legitimă dorinţă de superioritate bine înţeleasă, aş zice adolescentină. Am văzut reprezentaţiile Drama, câteodată neconvenţionale, cum a fost cea de la sfârşit de februarie, anul acesta, când, cu spectacolul Ferma animalelor au câştigat trofeul Simpozionului Naţional „Literatura şi celelalte arte”, organizat de Colegiul Naţional Iaşi, în colaborare cu Universitatea Al. I. Cuza, cu Universitatea de Arte şi în parteneriat cu Teatrul Luceafărul… Cu spectacolul Ferma…mai câştigaseră anul trecut trofeul LicArt („cea mai bună trupă”)… Însă unul dintre cele mai interesante experimente a fost cel din Iaşi, când în jumătate de oră au adaptat spectacolul pentru un spaţiu ne-teatral iar reprezentaţia a ţinut sala în stare de graţie, prin emoţia extraordinară transmisă… Nimic nu a sunat atunci „şcolăresc”, într-un spaţiu şcolar prin excelenţă, un amfiteatru de liceu. http://dumitruagachi.wordpress.com/2009/03/01/personajul-colectiv-drama-club-10309/ Uneori, trupa are norocul unei scene profesioniste şi unui public pe măsură, cum e la Teatrul Eminescu din Botoşani, însă constat că, din păcate, de cele mai multe ori, alte spaţii – case de cultură ale sindicatelor, teatre de copii – pun probleme teribile. De asta spuneam că Drama e o trupă „tare”, pentru că unitatea exemplară a grupului îi dă posibilitatea să se adapteze la orice scenă, mai mult sau mai puţina „generoasă”, cu o rapiditate pe care numai cunoaşterea subtilităţilor acestei arte o face posibilă. La fel a fost şi la festivalul la care Drama a participat pe 23 – 24 mai: Festivalul Naţional de teatru „Zimbrul de Piatra”, ediţia I. Până anul acesta s-a numit Festivalul de teatru „Yorick”, parcă suna mai din lumea teatrului, acum numele trimite mai degrabă spre ceva folcloric, însă nu e aşa, manifestarea e consacrată teatrului şi încă de calitate. În „concurs” s-au înscris 14 trupe şi au fost selectate să participe 11, dintre care unele titrate, cum e cea studenţească, Ludic, din Iaşi. Au mai fost trupe din Galaţi, Braşov, Iaşi, Lugoj… S-a jucat 30% Vişniec. O fi mult, puţin… Poate că mult, mie aşa mi s-a părut. Drama a jucat Frumoasa fără trup.
Dotarea sălii de la Casa Sindicatelor din Piatra Neamţ e însă departe de nevoile unui spectacol, încât Drama a fost nevoită să ducă de la Botoşani nu numai recuzită dar şi echipament de scenă (!). Jocul trupei dar şi al personajelor, Alex Sârbu în special, a transmis emoţie încât a făcut ca în anumite momente spectacolul să copleşească.
Da, asta face fiecare reprezentaţie teatrală unică, oriunde s-ar juca, un spectacol nu e niciodată o copie a precedentelor, decât în datele lui fundamentale. Detaliile însă… ele sunt mereu unice… finalul de astăzi nu poate fi uitat. Spuneam, după trofeul de la Iaşi: „Bravo Drama Club ! În ce vă priveşte, a câştiga premiul cel mare a cam devenit de la sine înţeles…”
La festivalul de la Neamţ preşedinta juriului a fost Draga Olteanu Matei. E intransigentă. Aşa că, Drama a avut emoţii, premiile tot treceau, decernate de Draga şi ei nu erau printre ele. Pentru că, „de la sine înţeles”, la Festivalul naţional de teatru de la Piatra Neamţ, Drama a obţinut Marele premiu, Trofeul „Zimbrul de Piatra”. Bravo Drama Club! “Zimbrul” a fost ridicat spre înălţimi de voi, de forţa unită a sufletelor voastre, îl meritaţi!
dumitruagachi
