Jazz de Bruxelles

Jazz în 3 zile și pe 4 scene împrăștiate prin Bruxelles, de altfel în cîteva minute se poate ajunge de la una la alta pe jos… Mă rog, dacă între timp mersul se păstrează printre abilitățile normale… Ascultatul e gratis, însă tocmai de aia rămîne de plătit prețul echilibrului: ești mereu ispitit de fetele cu berea, care umblă printre scaune și cum văd că nu mai e nimic în pahar sau că ești prea visător te și aduc la realitatea euforizantă: ceva de băut? Răspuns de la care mai toți nu au tupeul să se sustragă! Blondă, brună, roșcată…. tot felul de tentații într-o atmosferă foarte plăcută și pe o vremea însorită, cum în Belgia nu e de multe ori într-un an, aș zice că sînt mai multe zile cu jazz decît cu soare! Din cîte am ascultat, cei care vin pe scene sînt talentați și profesioniști. Ei cîntă jazz!

(Foto D. Agachi, Jazz în Grand Place, Bruxelles, 26.05.2012)

Eresuri

Mi-ai prezis că o să mă înalț
În punctul în care să nu mai aud plumburiul țipăt
Am așteptat îndelung porumbelul în palmă uneori

Tunsura albă e mereu întunecată
Deși mulți îmi spuneu că ar fi impecabilă…
Citeam în gura ploii ziarul șiroia printre degete
Două monezi rîncede cuibăresc prin buzunarele mele
Gîndurile-mi albe pentru negre turniruri
Cînd îți simțeam parfumul tăceam ca la o spovedanie
Păcatul devorării e al meu, Cronos Buimac
Lepădat pe coasta verde în care
Seceta a scrijelit deșertul
Mi-ai prezis că o să mă înalț și iată-mă
Ars în deșertul coastei mele…

(Foto D. Agachi, ferestre în Grand Place, Bruxelles, 25.05.2012)

Plonjarea

Cum ar fi ca dintr-un magrittean L’Empire des lumières, masivul autobuz galben, straniu în starea lui de relicvă urbană impecabil conservată, să te răpească inexplicabil și să te abandoneze în spații întunecoase, cu multe secole în urmă, mai precis între al XI-lea și al XVIII-lea… Părea un scenariu posibil, prin zona Place Royale din Bruxelles.

Vechiul palat de pe colina Coudenberg era spectaculos, citeva tablouri îl redau în toată amploarea sa, precizia și minuția picturii flamande oferind detalii absolut ”fotografice”.

(Jan Brueghel Le Jeune, l’Infante Isabelle se promenant dans les jardins du palais de Bruxelles, XVIIe siècle © Madrid, Museo Nacional del Prado, inv. 1451)

(Foto D. Agachi, Bruxelles, 20.05.2012)

Arhitectura îmi ridică privirea spre cer

Gările sînt pentru mine o fascinație, poate legată de trecere într-un sens mai larg… Spațialitatea lor uriașă, sonoritatea dramatică, fac din marile gări un spectacol cu final continuu. Cu atît mai mult, atunci cînd un astfel de spațiu prin excelență modern este imaginat de unul dintre marii arhitecți ai lumii, spaniolul Santiago Calatrava. În complexitatea geometrică și mecanică a alcătuirii sale, noua gară din Liège, arhitectura lui Calatrava în genere, este o emblemă a spațiului dilatat. Este o arhitectură a betonului alb, aparent, modelat  în volume complicate și zvelte totodată, a metalului și transparențelor. Frumusețea arhitecturii lui Calatrava nu mai ține de accentul pus pe decorativ, este conținută în însăși ingineria, ingeniozitatea alcătuirii ”scheletului” și în funcționalitatea ireproșabile. Nu neapărat grandoarea ci suplețea îți ridică privirea spre cer. Gara Liège-Guillemins este o operă recentă, a fost inaugurată în 2009. Se spune că arhitectul însuși și-a văzut opera ca o ”catedrală modernă”.

Am fotografiat arhitectura acestui splendid joc de arce în diferite stări de lumină. Cînd e o zi senină însă, umbrele schimbă complet ”compoziția” ca într-un imens caleidoscop.

(Foto D. Agachi, 9, 11 și 14 mai 2012, Detalii din gara Liège-Guillemins)

Habitudini

Cînd am ceva timp de pierdut mai trec pe la instituțiile europene… Astăzi mai abitir, a fost și ziua Europei, mi-am zis că o să beau o bere pe undeva. Că de ceva mai fin n-ai parte de la ăștia! Erau peste tot balonașe și sacoșe cu pliante! Bleah! Un grup statuar de pe acolo pare a o înfățișa pe doamna Merkel, mă rog, într-o formulă stilizată, scoțînd un simbolic euro dintr-o grămadă ordonată, în care Franța e înaintașul cel mai activ. Printre altele, un public amestecat arăta oarecare veselie în fața unei scene ca o imensă catedră neagră, la care evolua o septuagenară cred, poate octogenară, nu m-am interesat, care avea gusturi subțiri în ce privește ritmurile pe care le mixa… Au gasit-o, au ranforsat-o și au adus-o pe scenă și asta numai pentru că se poartă sloganul cu inima tînără… E dintre preocupările politice corecte și nevinovate ale bătrînei Europe. Mă simt discriminat! De fapt niciodată nu ești prea tînăr pentru a te simți pensionar, doar astfel ai timp să te mai ocupi și de prostii…

(Foto D. Agachi, Bruxelles, 12.05.2012)