Category: note de lectura


Mi-ai prezis că o să mă înalț
În punctul în care să nu mai aud plumburiul țipăt
Am așteptat îndelung porumbelul în palmă uneori

Tunsura albă e mereu întunecată
Deși mulți îmi spuneu că ar fi impecabilă…
Citeam în gura ploii ziarul șiroia printre degete
Două monezi rîncede cuibăresc prin buzunarele mele
Gîndurile-mi albe pentru negre turniruri
Cînd îți simțeam parfumul tăceam ca la o spovedanie
Păcatul devorării e al meu, Cronos Buimac
Lepădat pe coasta verde în care
Seceta a scrijelit deșertul
Mi-ai prezis că o să mă înalț și iată-mă
Ars în deșertul coastei mele…

(Foto D. Agachi, ferestre în Grand Place, Bruxelles, 25.05.2012)

Difuză, nici măcar mărturisită, pitită în spate ca umbra tot mai ștearsă de timp, o dorință de care te-ai prins cîndva, se va împlini oarecînd… Nu știu ce anume face dintr-o dorință oarecare, apărută într-un miez de noapte, de exemplu, una care se împlinește, nu știu ce energii, pe care nici măcar nu le pui în mișcare cu efort, o fac perceptibilă pentru destin, ba chiar îl modifică fundamental, în sensul împlinirii ei… E cumva la fel în cazul întîlnirilor esențiale, nu știu ce sau cine anume produce întîmplarea întîlnirii neîntîmplătoare, care uneori se și petrece la momentul oportun… Dacă nu aș avea la îndemînă aceste pagini de ”jurnal” public, nici nu m-aș lua în serios în legătură cu o anume observație, facilitată doar de ”mărturia” scrisă… Altfel, aș spune că doar mi s-a părut! În 2008 am descoperit o pînză, căutînd în lumea virtuală o ”ilustrație” la un gînd. Așa l-am găsit pe William Degouve de Nuncques, cu a lui The Pink House (The Shuttered House sau The House Of Mystery), 1892. Atunci m-am întrebat, oare cum o fi ”în realitate” acel tablou, știind ab initio că orice reproducere e departe de ceea ce e închis în ramă, de ”haloul” pe care opera îl degajă. Iată că pe 15 aprilie 2012 am avut șansa să văd acel tablou (ulei pe pînză) într-o expoziție la Musée provincial Félicien Rops din Namur, Belgia. Expoziția pune accentele cuvenite pe reușitele întregii opere a pictorului. Tehnic vorbind, fascinează albastrul nocturn, albastrul luminii care abia scapă de întuneric într-un interior de pădure noptatic, halucinat în (ne)liniștea lui. E un albastru al liniștii nefirești, al cărui secret ”pictural” (privitor la modul de realizare) încă nu a fost elucidat. Dacă albastrului nocturn al lui de Nuncques i s-ar asocia o anume sonoritate, aceea ar fi, paradoxal, a liniștii depline…  Tematic vorbind, pictorul simbolist de viță nobilă și cultură (decadentă) pe măsură e un ”maître du mistère” și așa se și numește expoziția!

Sărbători cu bine de Paști! Superbele bolți din ”ilustrate”, cu îngeri jucăuși, sînt ale bisericii Saint-Jacques din Liège. Într-o altă stare, mai ”analitică”, o să revin la ele. Adaug un ”like” special pentru un răgaz meditativ, o povestioară de Cehov, ”republicată” de Ioan Usca.

Cum părea a fi o după-amiază însorită, mi-am zis că ar fi cazul să mă las purtat de impresii la modul ”obiectiv”. O primă, melancolică, vedere: florile copacilor mai timpurii ca primăvara se scutură deja, o copie a ninsorii care pe aici n-a prea fost…

O altă vedere: albul florii de magnolie e mai delicat, comparîndu-l cu anume ce? De pildă, cu nudurile renaşterii!

Nu ştiu dacă belgienii au o tradiție similară mărţişorului însă, ”obiectivînd” anume semne, îmi pare că da. Şnururi alb-roşii şi mici panglici de pînză fluturau legate printre flori şi muguri.

(Foto D. Agachi, Auderghem și Parc de Woluwe, Bruxelles, 22.03.2012)

Ori de cîte ori merg dintr-un loc în altul,
mai ales în trenul arămiu
călătoria pare fără sfîrșit
visez, privind pe geam copacul care se rotește în zare. Un țipăt!
nu mă pot cufunda în reviste. Mă odihnesc amintindu-mi prin aripa nopții dealurile
sterpe, roșii, oarecum selenare
oare unde coboară cărarea?
pășesc prin pajiști de nouri; toate sînt cu putință și toate sînt mai presus de mine însumi.
În călătorii privesc mereu reluatele brazde și mereu aceleași hățișuri…

(Foto D. Agachi, ianuarie 2012)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.