Am aflat întîmplător de un fel de, să-i spun neaoș, tîrg al galeriilor de artă actuală la Bruxelles. Între 9 – 12 februarie e l’Affordable Art Fair. Sînt expuse tone de artă plastică, mă rog, cîteva tiruri. Ca orice este supraproducție și arta actuală, de o diversitate care a depășit orice conveniențe, aproape că plictisește, în fine, se golește de sens iar sensul e conținutul însuși al artei… Cine se așteptă să scormonesc printre cuvinte după melanjul rebarbativ și evanescanța impresiei de frumos obnubilat de o materialitate frustă, mai are de așteptat. M-am plictisit de etichete, de vorbe-n vînt. Da, ascultam, acolo printre galerii, o conferiță a unei esteticiene titrate: vorbe și iar vorbe, sigur că un oval într-o gravură trimite la memoria artistului răvășită de insatisfacție sau de o maternitate sufocantă, dacă a fost prea multă, ori generatoare de angoase ale solitudinii dacă, din contră, a lipsit… ș.a.m.d. cu ilustrații la obiect. Personal m-am lăsat furat de relații, la asta m-am uitat prin galerii. Relația obiectului cu privitorul e una interesantă, dar și corespondențele dintre lucrările atît de diverse. Vorbeam de tone de artă: sînt galerii axate pe arta mongolă, georgiană… vietnameză… am văzut o pictoriță unguroaică din Budapesta, o rusoaică sau ucraineană premiată la Bienala de la Veneția 2011 și pînze ale alteia de numai 14 ani, dar nici o lucrare a vreunui român.

(Foto D. Agachi, Bruxelles, 10.02.2012)