Nu știu cum o fi pe la alții, însă în zona etnografică a Botoșanilor tredițiile Anului Nou sînt încă încărcate de vitalitate. Am scris mai lung în anii trecuți, cînd am adus imagini ale vigorii acestor jocuri ale vieții și morții de la Vorona și Coșula. Astăzi, pe o chiciură lăptoasă am fost la Vorona și am cules vreo cîteva imagini. Vă mulțumesc celor care sînteți în trecere pe aici!
(Foto D. Agachi, Vorona, Botoșani, 31.12.2011)
Pe la amiază, adică înainte de masă, șlefuiam la adresa guvernanților lui băsescu și mai ales la adresa lui, o retorică adecvată dar nereproductibilă dincolo de spațiul intim. După bucatele mîncate într-un adevărat spirit al Crăciunului, sarcasmul meu s-a mai domolit, probabil ca și al multora care, cu ocazia sărbătorilor uită, pe o vreme călduță, că li se pregătește mereu ceva. O mîncare bună face uitarea ușoară iar asta știu și ticăloșii politici. Mai toată lumea a uitat că între ignat și Crăciun democrația a fost încă odată asomată prin legea comasării alegerilor. Boc a clămpănit ca limba caprei cîteva cuvinte, moțiunea de cenzură a picat și legea comasării a trecut. Legea comasării alegerilor care va să zică. Se vede a nu știu cîta oară, că actuala putere pedelistă e capabilă de furt (în acest caz politic) foarte calificat. Comasarea e noua lor izbîndă. Ce s-a furat?, ar putea întreba mulți. Păi drepul fiecăruia de a fi adus la putere prin alegeri la termen. Dreptul acela garantat de constituție de a fi ales… Socotind vreo 2 tururi la votare, cu unele, cu altele, furtul e cam de 6 luni. Rău e că se și dă, fără legitimitate, dreptul celor deja aflați în scaune, primari sau consilieri, de a hotărî în aceleași 6 luni. Mai grav e că se creează condițiile unui furt de și mai mari proporții la alegerile generale: conservîndu-și actualele structuri locale de putere, băsescu și ai lui se pot folosi de orice manevră ilicită care să le aducă voturi sau prin care să le poată fura de la ceilalți. De fapt, aducătoare de voturi e însăși confuzia pură și simplă. Dilemele cetățeanului turmentat apropitar sau pauper se vor adînci, mahmureala fiind totală: ba (se) va înteba ”Cetăţeanul: Vorba e… eu pentru cine votez?…”, ba, într-un moment de pierdere completă, eu ce votez? Ei, clarifică-l, să te văd, onorabile! Cetățeanul se va fîstîci de-a dreptul și tot prost va ieși de la urne!
Era generoasă lumina după-amiezii și zăpada lucea stins, așternută într-un strat subțire peste poiană și printre arborii făgetului secular. Mănăstirea Vorona, cu multele turle ale bisericilor sale, îmi apărea mai frumoasă, mai impunătoare decît mi-o aminteam. Citisem mai demult, într-o scrisoare adresată de Nicolae Iorga unui profesor de franceză de la Liceul Laurian, ca răspuns la invitaţia adresată istoricului de a participa la serbările inaugurale ale Asociaţiei foştilor elevi ai Liceului Laurian: ”Aveţi aproape atât de frumoasa Coşulă şi Vorona, într-un cadru de natură aşa de bogat.” (N. Iorga, Corespondenţă, vol. II, ediţie Ecaterina Vaum, Editura Minerva, Bucureşti, 1986, pag. 176, scrisoare datată ”15 mart 1923”) Despre frumusețea acelui ”cadru de natură” pe care Iorga îl numea bogat, plin la propriu de echilibrul dealului molcom împădurit, ritmat de poieni largi, însorite, povestesc înseși imaginile. Mănăstirea și localitatea Vorona păstrează cîteva exemplare autentice de arhitectură tradițională, în care cerdacul amplu, devenit veritabilă colonadă, este foarte bine reprezentat și, ceea ce este cu adevărat remarcabil, motivul arhitectural al coloanei din lemn sau din zidărie nu a fost denaturat după multele etape de reparații. Ca și în alte locuri mult mai cunoscute, Văratec, Agapia bunăoară, arhitectura incintei mănăstirii a preluat foarte mult din modelul casei tradiționale, iar în alcătuirea casei vechi toate aveau temei: jocurile de culori și, mai ales, naturalețea lor, proporțiile, ritmul, lumina și nimic din ceea ce era bine omului nu era uitat… Ce frumos curge acoperișul casei și, mai ales, cîtă tihnă transmite prin ”privirea” aproape adormită a ”ochilor” plasați către coama lui, ca sub o frunte. Sînt de evidențiat grija și respectul pentru detalii la recentele lucrări de restaurare a fațadelor și acoperișurilor din incinta mănăstirii.
(Foto D. Agachi, Mănăstirea Vorona, 26.12.2011; imagini ale mănăstirii înainte de lucrările de restaurare se găsesc pe un blog interesant aici)
În Ajunul Crăciunului și în zilele sărbătorii ne pregătim să primim. Fericirea primirii vine din iubire… La unii din iubirea de arginți, la unii pentru că așa ”au apucat” și au apucat multe sau mult, unii au fericirea de a nu avea din ce altceva trăi și mulți, cred că mulți încă, nu uită să primească minunea. Copii știu să aducă bucuria și tot ei o împart colindînd.
Dacă sînt primiți, ei vin chiar și atunci cînd redevin copii. Minunea nu poate fi uitată, se cere mereu primită. Darurile sînt dintru început pîrguite, împărțindu-se și înmulțindu-se. La minunea înmulțirii darurilor, toate cîte sînt cîntă Nașterea și Înălțarea. Se înalță stelele cînd se primesc darurile și cîntă mierlele sub stîlpii caselor…
(Foto: Colindele Drama Club și ale altor elevi și absolvenți ai Laurianului, 24.12.2011)
Prima ninsoare m-a găsit în livada Laurianului.
Se lipeau aducerile-aminte, fulgi răsfirați albi, moi,
purificați, de fapt rotitori ca o reîntoarcere. Printre fulgi zburau
pauze și bulgări tari de omăt proaspăt și se auzeau vocile… Ale lor,
ale noastre înzăpezite demult,
dezghețate uneori gîndurile tresar cuibărite
printre ramurile merilor
negre
un măr răscopt lucește încă, aurul lui îmi vorbea. Mă priveam
în joaca lor, într-un Laurian al sufletului. Merii
stau printre elevii grabiți, le spun că nu e firesc să fii atît de grăbit
cu tine însuți dar ei nu mă ascultă, nu am auzit nici noi cîndva cînd ei au vorbit.
Vechiul palat se plimbă printre chiote pe strada largă spre piață,
lăsă un gol pe deal și pleacă
spre mai toate casele din oraș și mai tîrziu în lumea largă,
amintirile s-au reclădit într-o adiere și locul e iarăși plin. Nici nu ar observa oarecine…
în locul zidurilor au rămas merele. Ușile clănțăne la fel de grăbit în pauze și doar foșnesc
ușor atinse de un fel de dor în lungile vacanțe.
(Foto D. Agachi, Livada Laurianului, Botoșani, 20.12.2011)
dumitruagachi
