dumitruagachi
Nu se auzea nimic în ţara aceea
Nu auzise nimeni
Nici atunci,
Ascultînd actualitatea românească
Pe unde scurte vorbeau mereu
Departe
Într-o altă istorie între paranteze
Ascultînd nu auzeau vîlvătaia rugului aprins
În care un tînăr
Cobora într-un fel de zbor alb…
Cu toţii aşteptam să ne închipuim că am auzit
„Eu nu mai cred în nimic, sau aproape în nimic”
Celălalt nu auzea
Eu nu auzeam
Nu se auzea nimic în ţara aceea…
(Citatul din text: confesiunea lui Octavian Paler într-o emisiune de televiziune; Foto: pictură de Mihai Sârbulescu, Clopot, 2007, ulei şi bitum pe pînză, 60 x 50 cm)
Like this:
3 bloggers like this post.
Asa-i, nu se aude nimic in ţara asta… ţara asta care a devenit de mult “aceea”, o chestie depersonalizata, un spatiu absurd intr-un haos perfect organizat, intr-o aglomeratie infernala care ne-a lasat cumplit de dureros de singuri… singuri si reci in voia ghilotinei timpului si a tuturor flegmelor mondiale…
Cezar, ceva s-a “depersonalizat”, întradevăr, de fapt parcă s-a depopulat la propriu, însă sentimentele mele pentru ţara-patrie au rămas intacte… S-a adăugat doar suferinţa pentru iluziile pierdute… Cam ca în tristeţea lăutarului: “şi unde e”… Culmea, micul meu text s-a născut din patriotismul meu rănit!