dumitruagachi…priveam din lungul patului prin fereastra mansardei, aceeaşi ploaie cu şiroaie pe care o ascultam în copilărie în podul tăbluit al casei, urcam acolo chemat de ropotul ploii, știind că acel cuptor se transforma dintr-o dată în răcoare mirosind a fin răscopt şi a nuci toropite…
(Foto D. Agachi, Nocturne de iunie, Auderghem, Bruxelles, 28.06.2011)
(Himera ploii!)
Like this:
4 bloggers like this post.
E foarte bizar cum (re)descoperim intr-un alt capat de lume aceleasi mirosuri, sunete, lumini, dar mai ales ACELEASI MIROSURI ca cele din copilarie…Mi s-a intimplat si mie, de multe ori chiar, si de fiecare data ma minunez ca prima data…
La inceput am crezut ca ultima imagine e unul din ‘fumajele’ lui Wolfgang Paalen. Ai captat himera cum nu se poate mai bine ..
Ştefana,
de fapt le ducem pe toate cu noi, “mirosuri, sunete, lumini”, poate că le luăm şi dincolo… Chiar şi atunci cînd pare că simţurile captează inefabilul, de fapt totul e anamneză. Cred că e nevoie doar de memorie ca o himeră şi de acces senzitiv la ea!
Doamnă X,
Un “Fumaj” al copacului pe care îl vedeam de la fereastra mansardei, in lumina fulgerului.
Ai dreptate, Dumi, le ducem pe toate cu noi…Sa fie asta o binecuvintare ori un blestem?…
O himeră care adulmecă, cu botul ridicat şi ochii închişi, aromele nopţii…. foarte reuşită ultima imagine!
Aşa s-a întîmplat să se vadă. Eu doar am privit imaginea luminată de fulger prin fereastra mansardei!