dumitruagachiCoordonatele… întotdeauna sînt multe, într-o zi chiar, într-o vîrstă prin care treci, cu siguranţă în linia vieţii oricîte puncte puncte ar încăpea în ea. Două dintre ele:
Ceea ce scrie aici pare a fi relatat din orice colţ din Europa, dar numai pîna la un punct din România: sărăcie, spitale închise, şomaj, drame provocate de bănci, da!, însă partea cu revolta şi spiritul civic nu ne mai aparţine! Peste tot atmosfera socială sumbră naşte reacţii, însă numai în România nu! Cine trebuie sa dărîme zidul? Neapărat alţii, ca în 89? Trebuie din nou sa fie îngropaţi nişte inocenţi martiri pentru asta?
Am scris în urmă cu aproape doi ani despre ce înseamnă Pink Floyd pentru mine. Am recitit, în aşteptarea concertului The Wall, din seara asta, la Anvers. Cine trebuie să dărîme zidul? “Aceasta-i întrebarea!”
Dincolo de melanjul biografiilor, a lui Waters şi a marelui sau prieten Sid Beret – privindu-l pe Sid în videoclipuri, văd parcă un alt chip al lui Jim Morrison – Zidul reprezintă, în primul rînd, expresia revoltei prin excelenţă! O revoltă împotriva a toate, a sistemului s-a spus, dar, în fond, ce e sistema? Un nume, spiritul matern, educaţia, războiul, lumea, neantul? Ca orice revoltă, ea nu poate fi decît dureroasă şi nici acum nu ştiu, poate o să aflu astă seară, dacă finalmente nu înfrîntă…
