Înserare

Se dedică Elenei

Cineva a pus o bancă exact
Unde îi era locul
Nici nu încerc să înţeleg de ce
A uitat-o acolo,
Belvedere, care e sensul neaflat să te oglindeşti
În singurătatea-i ?
E acolo fără nici o bătaie de aripi
O bancă a tăcerii celei dintîi de unde
Priveam amorf verdele
În faţa ei rînduri, rînduri, mustesc ştevii
De post primăvăratec
Pentru banca aceea am lăsat
Să piară în vînt ultima săgeată…

Ilustraţia: Joan Miró, L’ espoir du navigateur, VI, 1973, Fundació Joan Miró, Barcelona, în expoziţia Joan Miró peintre poète, 03 – 06.2011, Espace Culturel ING, Bruxelles.

Lapi şi marea…

…sau “tînărul” şi marea! Este incredibil cît de multe stări pot încăpea într-o zi! E cît se poate de comun ceea ce spun, însă, în fond, toate experienţele nu fac decît să “repovestească”. O secvenţă a zilei de ieri s-a petrecut la Marea Nordului, pe ţărmul belgian. Lapi a adulmecat acel alteva necunoscut, mirosul sălciu al mării, de la cîţiva kilometri. Apoi s-a dezlănţuit el pe o mare calmă, în plin flux, pe înserate. Emoţii ancestrale or fi trezit pînă în spicul cozii foşnetul şi mişcarea necunoscută a valurilor, pe o briză aspră, nordică.

(Foto Andra şi D. Agachi, nici eu nu mai ştiu care şi cum a apucat să-i prindă lui Lapi momentele de zbenguială şi de contemplare impusă, la Ostende, 24.04.2011 – prima zi de Paşti)

Sentimentul florii de cireş…

Dedicat Andrei, Elenei.

…E unul special, pe care l-am simţit după ce am plecat, ca să folosesc un cuvînt vag, în străinătate… Acum îl asociez şi sărbătorii Învierii, cu lumina specială pe care o filtrează. Trecerea şi învierea se regăsesc în două materii (aparent) perene şi perisabile deopotrivă, cu mulţimea lor de senzaţii, de la tactil, la miros, la strălucire şi sunet, foşnet, muzică, omătul alb al morţii şi verdele dens al reînvierii… Toate trec în zăpezile (de altădată) sau în verdele crud, cum trece acea ninsoare proaspătă de flori de cireş pe aleile din Bruxelles…

Lumină lină, tuturor!

(Foto D. Agachi, cireşi la Bruxelles, 22.04.2011)

Pastel

Torente de ninsoare sidefie

La şotronul unei copilării

Reînviate

Roiuri de parfumuri adorm

Arborii oglindiţi în azur ca într-un vis

Încep să înţeleg

M-am regăsit departe în iarba

În care toate coboară, cireşul răsfira voaluri la trecerea

Imperceptibilei umbre

(Foto D. Agachi, Primavara la Rouvreux,  Belgia, 12.04.2011; privire în zare spre Munţii Ardenne.)

Despre lucrurile cu adevarat importante

„O carte este importantă în măsura în care te pregăteşte pentru moarte.”

Cristian Bădiliţă

Citat din studiul introductiv O carte depre oameni cu aripi de foc, pg. 22, în Patericul sau apoftegmele părinţilor din pustiu, ediţia a III-a, adăugită, trad., studii şi prezentări de Cristian Bădiliţă, Ed. a III-a, Iaşi, Polirom, 2007

(Foto D. Agachi, Peisaj, 14.04.2011)