De cîteva zile “faţa” blog-ului meu e în schimbare! Iniţiativa si efortul, pentru care îi mulţumesc, sînt ale Elenei. Noua privelişte îmi dă posibilitatea să mă citesc, pe ici pe colo, să-mi amintesc texte sau simple comentarii care mi-au “scăpat”. E acelaşi sentiment de recuperare (a memoriei) pe care îl am, amintindu-mi o întîlnire cu un prieten care s-a întîmplat cîndva, într-un timp indefinit.


Georges de Feure, La Voix de Mal, 1895

… accentele de focalizare, cărora pictorul le-a dat toată atenţia conştientului său, sunt 2, mâna de sprijin şi brăţările pe care, dintr-o lehamite parcă, personajul nu şi le-a mai pus… Însă e surprinzător mai ales gândul artistului de dincolo de conştient, poate, pe care a reuşit să-l redea. Cotul se sprijină pe o pernă, catifelată, moale, de bună condiţie, dar asta înseamnă că femeia e de mult în starea ei imobilă… Ar vrea să înceapă o lungă scrisoare către cineva, o scrisoare care ar fi trebuit trimisă poate demult, de jurnal o fi uitat, aşa cum şi aurul bijuteriilor nu mai înseamnă mare lucru, se gândeşte poate să-şi scrie memoriile, însă nu mai ştie care e începutul (vieţii sale)… Culorile sunt toate ale toamnei, vestimentaţia e intens brună, griurile funeste, înceţoşate, se văd doar la vrejul vegetal, vertical, de lângă tâmplă. Dincolo de tehnică, Voix de Mal e un tablou al condiţiei umane… Vocea profund baudelairiană e a răului interior, a stării de rea întâlnire şi nepotrivită cu tine însuţi. Odată şi odată, întâlnirea asta chiar se produce. Fericiţi cei care nu-i dau atenţia cuvenită şi o ratează.

Mulţumesc Elena!