Dacă Elena, Andra, Ştefana  au atacat teme „noroase”, eu am, oarecum lăturalnică de sine, o (bună) dispoziţie pentru facil, pentru intermetzzo. În locul unei înnegurate închideri într-o idee, visez la un hedonic dejun pe iarbă, iar în lipsa ierbii, cum devine după anotimp, prefer o plimbare pe malul apei… Într-o dimineaţă senină am înţeles că m-a prins „sentimentul” ei jucăuş, cu vibraţiile speciale din pământ, de pe ceaţa diafană şi din apă. Nu credeam că păsăretul, al cărui natură e între apă şi cer, să arate o plăcere sofisticată a îmbăierii. Văzusem, pînă acum cîteva zile, în alunecarea pe apă a păsării, a lebedei chiar, numai un fel simplu de a umbla. Priveam ceaikovskianul balet al lebedelor doar metaforic. Pînă într-o diminează în care s-a înseninat dintr-o dată, după cîteva zile cu ploi şi cînd am văzut un spectacol al băii (ritualice), prelungite minute bune în multe locuri pe lac, cu sonoritatea unică a corului de bătut apa cu aripile…

Foto D. Agachi, 12.02.2011, Lac senin la Rouge-Cloître, Bruxelles