Ursarii…

Oraşul are lumini, zgomote, lasere, scene… În oraş se dau reprezentaţii. În oraş sunt festivaluri de folclor, numite frumos “datini şi obiceiuri” … sau chiar “Din străbuni, din oameni buni”… Prostia poate fi şi inspirată! E cu totul altfel “la origini”, unde nu e reprezentaţie, e ritual! Vorbisem cîndva despre cîţiva copii din Vorona! În Ajunul Anului Nou 2011 am avut şansa să mă aflu pe drumurile satului Coşula. Nu e departe de Botoşani, doar la vreo 15 km. Peste un deal împădurit se află Vorona. În spaţiile acestea, tradiţiile zoomorfe, ale caprei, căiuţilor şi mai ales ale ursului sunt cu totul spectaculoase. La Coşula, sat vechi, de când e mănăstioara lui Coşolvei, am întâlnit cei mai pitoreşti ursari… Adevăraţi magi ai timpului, ei trec himeric peste anul vechi… Sunt copii!

Cînd se întîlnesc doi ursari, între urşii lor e o confruntare icnită, aprigă.

Oricît de grea ar fi umilinţa înfrîngerii, ritul merge mai departe…

Foto D. Agachi, Copii la Coşula, judeţul Botoşani; 31.12.2010. (Copierea fotografiilor nu este permisă fără acordul meu.)

Vizită…

(Suharău, Dealul şcolii)

(Suharău, Biserica bătrînă)

Peisaje: Iarna sărbătorii unui vechi sat românesc… E satul primei mele copilării! Mi-l amintesc fabulos! L-am găsit luminat la amiază! Însă în nopţile sărbătorii, acolo am simţit cîndva, pentru prima dată, sperietura. Era reală, altceva, cu totul fără de asemănare, lupul din închipuire, mîncăul de copii, nu mai însemna nimic. Masca putea să mă ducă în întunericul de unde nimic nu m-ar fi putut scăpa. Moşul absolut era masca! (Foto D. Agachi, 29 dec. 2010, Suharău, jud. Botoşani)

Vizitatorii…

Ajunurile sarbătorilor, între care „stă neclintita limbă” (a marelui orologiu livid, ca al suprarealiştilor) sunt ale vizitatorilor. Înşine, vizitatori vizitaţi, deschidem pentru cei care coboară pe o scară de argint, pînă la casa noastră desferecată… Primul ne vizitează, an de an, Bradul. Dintr-o pădure tînără, pe care o vinde în piaţă cîte un fel de măcelar de brazi, un Brăduţ vine cu noi. Primeşte o podoabă! Urmează colindătorii. Ei stau în juru-i, întregindu-i energiile. Bradul nu e un fetiş, nu e un totem. E dincolo de realitatea clipei şi e clipa.

Zbenguiala lui Lapi…

…adaugă ceva ce nu poate fi transmis prin cuvinte, sentimentelor intense de acasă. Lapi e un şarlatan sentimental adorabil. Iarna e anotimpul lui preferat. Lapi însuşi se dezlănțuie ca o furtună prin zăpada proaspătă, trioenită. Jocul nostru fabulos e un fel de fotbal în zăpadă, cu un bidon din plastic care scoate zgomote asurzitoare, ca de carnaval. Iar zbenguiala lui şi aerul rece, alb, pufos, ard orice urmă de oboseală, de grijă, de tot ce-i naşpa…

(Lapi în ograda blocului, 28.12.2010, Botoşani; cînd e fotbal, spaţiul e doar al noastru, vecinii ştiu de ce!)

Acasă – Ajunul Crăciunului…

…E cea mai deschisă dintre sărbătorile de peste an, în casa noastră… Seara, pînă tîrziu, aşteptăm superbele colinde ale Laurienilor, elevi sau absolvenţi. Mereu îi primim cu un savuros vin de Bîrnova, de pe Dealul Vişanilor şi sărăţele de casă cu mac… Totul se topeşte într-o superbă energie a sărbătorii. Întîlnirile lor bune pe covorul nostru înseamnă, pentru Andra şi pentru noi, modul personal de a întregi spiritul Crăciunului de la înălţimea cîntării copilăreşti, cu adevărat ritualică!

Sărbători cu bine şi împlinite tuturor!

(Înger, în bradul împodobit de Andra)