Nu se mai sfârşeşte

Diluviul toamnei

Cade mulţime de zile

Prin umerii lui Noe

Şoimii plonjează printre stolurile vegetale

Învăţând să înoate le creşte o piele

De papirus cu solzi roşii şi galbeni

Peste penele pestrițe

Valuri, valuri izbesc în alba mea corăbioară

În care am salvat cam tot ce se putea,

Din cele create

Câte o pereche de şuruburi

Ca nu cumva să piară lumea

Odată cu toamna

Nici Creatorul nu-şi mai amintea

Prin ce miracol le plăsmuise,

Șurubele galbene, argintii şi brune,

De o arcă a iepurilor nu s-a mai îngrijit nimeni

la potopul ăstei toamne…

(Foto D. Agachi, 29.10.2010, Pădure din Auderghem, Bruxelles)

Dedicaţii: Andrei, care tocmai a descoperit acea pădure, Elenei, călcând pe ceaţă, lui Sorin, unor prieteni bântuiţi de nostalghie