(Foto D. Agachi, 17.10.2010; lucrare nesemnată, probabil a unui student; detaliu; expunerea e oarecum inedită, pe 2 ferestre ale  unei clădiri pe Rue du Collège, zona Universităţii din Namur, Belgia)

Comentariul unui simpatic blogger mă readuce pe traiectul unor observaţii amare (pe care, mărturisesc, încercam să le uit). Nu ştiu dacă presa din ţară informează despre ce se întâmplă în Franţa sau dacă tace, în complicitatea ei, ca nu cumva să aducă în discuţie un posibil model. Acolo e vorba de o lege a pensiilor, la care societatea reacţionează cu vehemenţă, considerând-o inacceptabilă… În criză, orice guvernare încearcă să transfere povara deficitelor în cârca plătitorilor de impozite ! „Masele” din Franţa, direct vizate, reacţionează însă, sunt greve la rafinării, iar penuria de combustibil înseamnă presiune reală pe guvernanţi. Studenţii şi liceenii sunt pe străzi, iar protestul lor înseamnă foarte mult! Prin contrast, mă tot întreb, ce anume face să tacă şi să îndure fără reacţie, la nesfârşit, pe funcţionărimea din România, pe profesori şi învăţători, pe cei din spitale, pe cei care merg la piaţă după ce au luat salariul sărăciei pe jumătate, pe cei care realmente nu mai au din ce trăi, pe victimele creditelor neplătite, pe toţi cei care abia îşi iau un salariu de la patronii amestecaţi şi încuscriţi cu politicienii! De ce nu a reacţionat populaţia împotriva silniciei noii legi a pensiilor din România ? Sunt drepturi pierdute de fiecare român ! Cum pot fi, cei mai mulţi, atât de naivi încât să-i creadă pe guvernanţi când spun că numai unii, puţini, pierd. Deficitele nu se rezolvă de la câţiva, pentru ele se taie de la toţi. Şi ajung să îmi răspund: minunat popor, ca un generos tort cu frişcă pentru guvernanţi ! Ana Blandiana versifica sub comunism, prin primăvara lui 89, „suntem un popor vegetal. / De unde liniştea / În care aşteptăm desfrunzirea ?”. Până la urmă, eşuăm în metafore, chiar şi în cea despre mămăliga care nu face bum…