Toate-s vechi… chiar şi Art Nouveau…

În urmă cu nişte zile am înşirat câteva impresii despre medievalul din Grand Place. O să continui cu alte câteva detalii, ansamblul (arhitectural) fiind cât se poate de mediatizat… E greu de admis să fi existat trecător (asiatic, dar nu numai) prin Bruxelles, care să nu-şi fi făcut o fotografie, de cele mai multe ori grăbită, în Grand Place. Piaţa care lasă impresia că şi-a conservat atât de bine trecutul conţine, în volutele arhitecturii sale, embrionii artei de la 1900, camuflată în detaliile baroce menite să trimită privitorul cu 200 de ani în urmă, pe la 1697, 1698 (de altfel, marile realizări arhitecturale art nouveau din Bruxelles apar pe la 1898…).  Cum în detalii stă forţa unui întreg, tot în ele se află şi aparent disparatele verigi de contiguitate… Revolta postromantică art nouveau a făcut posibilă reîntoarcerea la detaliul frumos al barocului, aşa cum muzica însăşi a făcut-o: la floral, la mascaronii groteşti care ritmează faţadele prin tipologii umane stilizate, la statuar, la mitologic şi chiar la predilecţia pentru aur şi auriu! Art nouveau nu e deloc ce s-a vrut a fi, nu e deloc o amnezie culturală. Încercând să-şi renege originile, la belle époque a cultivat o specilă vocaţie pentru fineţe. Dincolo de o asumată (inclusiv prin titulatură) ruptură cu trecutul, art nouveau a reuşit să integreze (ţine de paradoxurile artei) un trecut mai profund, (proces) de care însă nu i-a plăcut să vorbească…

(Foto D. Agachi, 5 iunie 2010, detalii, Grand Place;  reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Îngerii surâd / demonii râd zgomotos

Grand Place din Bruxelles este, prin excelenţă, un melanj în care şi medievalul se regăseşte. Caroul, în care se pătrunde prin ganguri înguste şi lungi, oferă o lume construită şi statuară fascinantă, în ansamblul căreia te pierzi mai ales printre detalii. Surprinzător, ansamblul, atât de formal ancorat în trecut, în fond o dioramă a sfârşitului de Ev Mediu, nu mai spune prea multe privitorului, oricum, pare-se, nu mai mult decât un muzeu cu dinozauri. Cum e deja cunoscută butada că diavolul rezidă în detalii, tocmai jocul detaliilor e cel care fascinează în tot ce e medieval, poate cu asupra de măsură în gotic. Iar dintre detalii, în Grand Place fascinează garguiele. Dacă în goticul timpuriu garguiele aveau funcţia de revelare a răului, cu tot arsenalul pus în joc pentru a transmite stranietatea, teroarea, angoasa de la poarta iadului, în Grand Place garguiele participă la un spectacol uman al grotescului, pe undeva al bucuriei de a petrece poate fără griji, poate uitându-le măcar pentru o clipă. Garguiele din Grand Place exprimă acea ştiinţă a ispititorului de a te fura ca o narcoză, de a(ţi) râde cu pofta uitării de sine. Dacă îngerii goticului timpuriu surâd, mesagerii infernului din Grand Place râd zgomotos; în fond, nu între cele două posturi glisează starea de bine a fiecăruia dintre noi?

Râsul grobian

Râsul nătâng

Râsul malefic

(Foto D. Agachi, 5 iunie 2010, detalii, faţada principală, Grand Place, L’ Hôtel de Ville, 1402 – 1455; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Amurg

Umbra pescăruşului

Risipită

Între scoici



Un preludiu la înserările lui Léon Spilliaert

Doar valuri şi plajă la Ostende… nimic altceva!

Pe plaja din Ostende se auzeau doar pescăruşii, vântul, valurile şi chicotele copiilor! Nu cred că mai trebuie să reamintesc ce “nimic altceva” nu se auzea… Nu ştiu dacă bunul simţ are o sonoritate anume, dar cu siguranţă la unii se potriveşte ca o mănuşă… Una pe care au învăţat să o poarte firesc, deşi un astfel de accesoriu poate ţine de o elegantă cauză pierdută.

Halucinantele Galerii Regale din Ostende. Pictorul Leon Spilliaert a surprins pe la 1908 angoasa pe care ritmica parcă nesfârşită a coloanelor o provocă.

Stop-clipă în Grand Place

Împreuna cu Andra, abia sosită la Bruxelles, am nimerit la un concert organizat în Grand Place, de ziua Comunităţii Flamande din Belgia, De Gulden Ontsporing (sonoritatea sintagmei mă trimite cu gândul la aur, la gulden, moneda bunăstării…). Naţionalismele sunt toate la fel, doar forma de manifestare s-a rafinat, acum sportul şi concertele sunt menite să răscolească energiile, altfel bine stăpânite prin mijloacele subtile ale corectitudinii (civice şi politice!).

(Foto, 11 iulie, 2010, Grand Place, Bruxelles)