dumitruagachiÎn expoziţia Simbolismul în Belgia am întâlnit un artist al straniului, Léon Spilliaert, al vertijului luminii întunecate. Lucrările sale sunt, vorbind într-o percepţie extraestetică, printre cele mai greu de privit din expoziţie. Plumburiul e, dincolo de tehnică, o materie terifiantă. Stranietatea sa vine din tensiunea aşteptării, indusă de halucinantă linişte a stării de încremenire.
Léon Spilliaert, Jeune femme sur un tabouret, 1909, medium gouache, watercolor, wax crayon, pastel, wash, 70,3 x 59, 9 cm (colecţie particulară)
Léon Spilliaert,Vertige, 1908, aquarelle, lavis d’ encre de Chine et crayons de couleur sur papier
Léon Spilliaert Plage au clair de lune, 1946, encre, aquarelle et crayon de papier, 50 x 65 cm (colecţie particulară) (sursa)
E foarte tare!
aham, foarte electrico-pâlpâitor.
Exceptional filumletul ca si picturile!
Filmul e un exemplu de psihanalizare a artei lui Spilliaert. Dincolo de asta însă, artistul a avut o dotaţie specială pentru o solitudine greu de imaginat ca stare lăuntrică… Cum altfel poate cineva să manifeste aşa o atracţie către nocturn, spaţiul gol, penumbra! În una din lucrări, un bărbat tânăr, acoperind o bună parte a unei ferestre intens luminată, este redat ca o intensă pată neagră… Cred că a explorat infernul ca spaţiu al umbrei, al luminii întunecate. În film apare lucrarea copleşitoare a lui Redon din 1880, Christ, prezentă şi în expoziţie.
Ora25, pâlpâitor ca un vertij de tunel…
eu îl văd mai mult ca în lumini ameninţate de scurt-circuit.
Interesant Ora25, poate fi şi lumină “suraîncălzită”…