Străduţe 12 – vederi cu arcade, vitralii şi balcoane…

Forţa detaliului e absolut surprinzătoare în arhitectura Art Nouveau-lui. Dacă volumul construit e practic acelaşi, mereu repetat, cu mici variaţii la câte un colţ de stradă, tocmai detaliul a fost cel care a făcut posibilă arhitectuara. Doar pe câteva străduţe din Bruxelles umblând, cu nu mai mult de 40… 50 de case, detaliile predispun la un veritabil joc de imaginaţie. Datorită valorii lor plastice, foarte multe dintre clădiri sunt clasate. Străduţele par labirintul unei galerii de artă în care aşezarea lucrărilor e aleatorie şi nicidecum pe autori, o expoziţie pentru un concurs „recunoaşteţi arhitectul”… În jocul detaliilor, fiecare arhitect a recreat, reformulat, în stilul propriu iar fiecare mare arhitect a avut stil. Oricât de dezinzvoltă ar fi tratarea unor detalii sau oricât de discretă, ele poartă  aceleaşi tuşe, aceeşi lumină care conferă identitate. Uneori lucarea, ca o pânză, poartă o semnătură şi o dată, de regulă în dreapta, jos.

(Maison Beyens, rue de l’Abdication, 4, Bruxelles, 1904, arhitect G. Strauven)

(Vitraliul unei case, aceeaşi străduţă)

(Casă, rue Campenhout, 51, Bruxelles, 1901, arhitect G. Strauven)

(Detalii, case, Rue Charles-Quint)

(Atelierul pictorului Potvin, Rue Charles-Quint, 103, 1898, arhitect Paul Hamesse; atelier si în prezent!)

(Casă, Avenue de la Brabançonne, 52, Bruxelles, 1899, arhitect Armand Van Waesberghe)

Selecţia şi felicitările zilei: Bravo Drama Club; pe bloguri, ca print-un labirint de străduţe, deja stilul unora e inconfundabil… Blogul e de fapt un vitraliu, nu o fereastă…

(Foto D. Agachi, 29.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Ilustrate 11 – Prin parcuri, la Bruxelles…

Elena observa într-un comentariu că fotografiile mele sunt lipsite de oameni… Bruxelles nu e un oraş aglomerat, sau eu nu am deloc impresia că e aşa, însă străzile lasă o senzaţie plăcută de animaţie sonoră, fără a fi zgomotoasă mai mult decât în preajma vreunui şantier, de vervă fără a fi agitaţia unui furnicar… Cum de zile bune primăvara e foarte frumoasă, parcurile sunt ale celor care nu ezită să simtă iarba cu tălpile sau cu întregul trup. E cât se poate de normal, nu-i aşa ?

(Parc Ambiorix)

(Pasări venerate în vechiul Egipt, gâsca egipteană cu boboci, Parc Léopold)

Lecturi de blog-uri pe iarba, în plin soare!

Ilustrate din Bruxelles 10 – sentimentul florii de cireș…

Privind clădirea cu dimensiuni monumentale, cu verticala ei plasată asimetric și marcată de un fronton de proporții mult mai reduse decât ale ansamblului, adăugând astfel o impresie de grațios, sintagma care mi-a venit în minte a fost ”un palat Art Nouveau” și cred că ea surprinde, sintetic, imaginea acestei clădiri. Referințe detaliate despre clădirea din Bruxelles, Rue du Marché aux Poulets, nr. 32-34, se găsesc. Nu e deloc surprinzătoare pentru spiritul acelor vremuri dorința de a avea „stil”, în sensul de rafinament, el nu era deloc neglijat nici măcar pentru un magazin de albituri (de aici denumirea ei comercială de Grand Maison de Blanc). Arhitectura clădirii cu ferestrele marcate de colonete și arcaturi e precisă – arhitect Oscar François, construcția fiind realizată în 1896–1897 – însă nu are nimic din stilistica Art Nouveau. Tocmai discreția eclectică a arhitecturii a oferit suportul pentru o expoziție de afișe pe un ”tapet” abundent floral, încât întregul a devenit fundamental Art Nouveau, opera decoratorului interiorizând-o pe cea a arhitectului. În decorația lui Henri Privat-Livemont (1897) realizată din panouri ceramice se distinge afişul publicitar în care japonismul, la modă atunci, e foarte prezent, feminitatea e răpitoare iar grația e mai degrabă a gesticii şi vestimentației vaporoase printre florile de cireş, parcă la fel de senzuale ca şi siluetele feminine cu forme împlinite… De altfel, în unul dintre afişele artistului, până şi aburii cafelei care învăluie silueta femeii albe, îmbrăcată însă în chimonou tradițional redat stilizat, capătă geometriile complicate ale valurilor din stampele japoneze.

(Foto D. Agachi, 25.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Selecţia zilei, nu e de ici de colo!

Secvenţe din Bruxelles 9 – fără ţintă, doar privind…

Secvenţele au fost luate, exprimat oarecum matematic, din punctul S în punctul B… Sub un turn baroc se organiza un concert.

Pe frontoanele unei clădiri impozante, butoiul cu bere este purtat (şi păzit) alegoric cu forţă leonină; imaginea e cât se poate de sugestivă, e superlativul conştiinţei de sine, nu mai ştiu a cui, a băutorilor, a fabricanţilor… Alegoria poate fi o nimerită dedicaţie…

Grand Place era un furnicar, de asiatici şi nu numai, punctând sonor tot ceea ce descoperă şi descoperă multe… Îşi fac unii altora poze, schimbând aparatele. Interesante sunt reflectările.

Mesagerul nu mai e demult luat în seamă.

În staţia de metrou de la Bursă, pe unde circulă trenuri speciale, înguste ca un tramvai, există o amplă lucrare a lui Paul Delvaux, Nos vieux trams bruxellois, 1978 (pictura e marcată cu toate informaţiile necesare, ca într-o sală de expoziţie). Cele trei fotografii sunt detalii, luate de la stânga la dreapta.

Printre vagoanele depoului, în planul îndepărtat, e prezent anonimul purtător de felinar, închis în singurătatea sa. (În dreapta jos,  artistul şi-a semnat şi datat lucrarea, menţionând şi colaboratorul).

(Foto D. Agachi, 25.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Ilustrate din Bruxelles 8 – Mater Artium…

În opera unui arhitect, o realizare singulară poate purta, în ceea ce îl defineşte, mai mult decât se vede la o primă impresie. Casa situată pe Rue du Cardinal nr. 46 este singura dintre cele imaginate de arhitectul Benjamin de Lestré de Fabribeckers, care poate fi încadrată liniei florale a Art Nouveau-ului, iniţiate de Victor Horta. Ingredientele floralităţii au fost folosite cu parcimonie la modelajul pietrei, deşi ceea ce este pus în operă e cizelat cu fineţe şi subtilitate. Însă, în arhitectura acestei clădiri, floralitatea abundă în sugestia paravanului japonez, care domină întreaga faţadă. Dincolo de cromatica stinsă a pietrei, de jocul cu ea, albastru-alb-roşu, de torsiunile vegetale ale balconului şi de cearcănele de piatră care trasează conturele, impresia care rămâne este cea a vitraliilor. Sensul ferestrelor nu mai este transpareţa clară şi vederea interior-exterior, ci unul al evanescenţei, mult dincolo de translucidul irişilor graţioşi. Între 2 astfel de paravane, a căror cromatică joacă după unghiul privirii şi al luminii, arhitectul a plasat un basorelief conţinând alegoria artei pe care o slujea, arhitectura. Privind-o, mi-am amintit de casa atât de frumoasă din Braşov, marcată de acelaşi simbol şi sens, Arhitectura Mater Artium!

Miniselecţia zilei: baftă Drama Club şi felicitări pentru afişul foarte inspirat; discret, ping-ul merge mai departe…

(Foto D. Agachi, 23.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)