dumitruagachi
(Foto D.A., în ograda casei Ciomac-Cantemir, Botoşani)
Archive for ianuarie, 2010
… priveam ceţurile dimineţii geroase, cu sloiuri de vacs ce încărcau copacii, de parcă ar fi rodit peste noapte macabre poricale glasate …
(Foto D.A. în 28 gerar 2010, Iaşi, sub – 20 ºC)
… gerul care s-a înţepenit pe la – 20 ºC vine din alt timp, e cel pe care l-am uitat din copilărie… zăpezile par să fi auzit invocaţia magistrului Villon din trista-i Baladă a doamnelor din alte vremuri şi s-au aşezat ca altădată… – Mais oů sont les neiges d’antan ? – ofrandă e pe masă cât pentru un potop de singurătate…
(Fotografie D.A., 25.01.10, din ograda casei Ciomac – Cantemir din Botoşani, pe str. Victoriei la nr. 15)
O casă cu un fason oarecum neobişnuit, ce stă sub semnul legăturilor surprinzătoare, se află în Iaşi în apropierea Filialei Academiei. Casa aminteşte de numele cu rezonanţă al unui general francez, Henri Mathias Berthelot, care a rămas în memoria soldaţilor români într-o variantă folclorică, „taica Bertălău”. Despre casă nu prea sunt informaţii, iar în lista oficială a monumentelor clădirea este datată în intervalul 1900 – 1911. „Limbajul” plastic al faţadelor trimite la neoclasicism, la mansarda franceză a anilor 1900, pavoazată însă cu două căciuli baroce, de o anume frivolitate. Ceea ce frapează la o privire mai atentă la detalii decât la proporţii, este verticala intrării, a cărei terasă semicirculară e ritmată de baluştri. Deasupra intrării e reprezentat un neobişnuit de vesel păzitor al pragului, echipat cu un penaj învolt. Chipul este al unui şugubăţ ce ar părea că inspiră un contagios chef de viaţă, însă tocmai zâmbetul prea “generos” transmite un frison nu tocmai plăcut. Barba şi mustăţile sunt într-o firească relaţie cu barocul învelitorii (exprimând gustul deloc surprinzător pentru accente de inspiraţie germană). Pe frontonul încărcat în detalii, inclusiv cu un balcon ce pare susţinut de forţa penajului înfoiat, se află o compoziţie bizară, cu amoraşi care încadrează o figură cu ochi oblici, extratereştri.
Cărarea e o tăietură de pădure albă către cer… e o aşteptare, e calea prin desişuri care duce spre oriunde şi nicăieri…
Adnotare (18.01.10): despre prietenii lui Lapi din pădurea Baisa de lângă Botoşani a scris câteva impresii Andra.
