Starea de gratie (30.11.09)

Gent, cotrar opiniilor din enciclopedii (preiau aici din wikipedia, spre a nu ma pierde inutil in cifre), mi s-a parut un oras auster. Sigur ca e unul unde armoniile arhitecturale sunt prezente, insa rezultatul e o simfonie de o anume raceala cromatica, de forta grava a sunetelor de clopote din turnul cu ceas, Belfort, una dintre emblemele orasului, aflat in patrimoniul UNESCO. E bine, cred eu, sa cauti a avea acces direct, cu propriile tale simturi, cu propria vedere in acest caz, la ceea ce starea de gratie a omului, prin citeva genii, a facut cu putinta. Capodopera fratilor van Eyck aflata in catedrala Sfintul Bavo, mi-a transmis o astfel de stare. Nu se intimpla des, sunt cu totul rare astfel de momente… Lucrarea complexa, cu un program iconografic foarte amplu si de mare incarcatura teologica, e considerata capodopera picturii flamande a sec. al XV-lea (a fost terminata la 6 mai 1432), insa eu cred ca e si una dintre capodoperele picturii in genere… Dupa momentul inaltator din catedrala Sf. Bavo, in palatul muzeului de arta din Gent, o cladire art nouveau din 1909, l-am intilnit printre altii pe Bosch…

Spectacol de normalitate – luminile sarbatorii (29.11.09)

Conditia mea de (inca) traitor in Romania si abia venit pentru citeva zile la Bruxelles, ma face sa nu pot scapa de involuntare comparatii… Nu aprinderea luminilor de sarbatori, in intimpinarea Craciunului, e neaparat deosebita acolo. Asi spune ca spiritul ecologist (si poate o grija reala pentru banul public in vreme de criza) face ca luminile sa fie speciale nicidecum prin abundenta lor, ci prin rafinamentul aranjarii si, mai ales, prin varietatea dinamica pe care numai spectacolul o ofera… Oamenii insa dau frumusete unor astfel de momente, tocmai prin bucuria participarii lor. In Grand Place, pe o ploaie (28.11) care se aduna pe pleoape, in gene si racorea obrajii, oamenii priveau spre bradul luminat sau spre dinamica laserelor, intr-o superba muzica ambientala actuala la o intensitate care sa creeze auditie si nu tortura auditiva. Erau persoane de toate virstele si se citea pe chipuri bucuria, dar, in special, normalitatea zilei de azi si de miine in care traiesc si in care le este straina apasarea tristetii… Asta nu inteleg politicienii din Romania, ca ori cite megaspectacole ar organiza (si se vede cit se straduiesc sa o faca, cu atit mai mult cu cit de la inceputul lui 2008 e o neintrerupta campanie electorala) ei nu pot oferi ceea ce e mai de pret, sentimentul normalitatii sau macar speranta ei. Mai rau, politicienii romani, cu foarte putine exceptii, si incep cu cei mai mici in functii, primari, prefecti, sefi de tot felul, se straduiesc cu toata sirguinta de care sunt capabili sa faca si din speranta o muribunda, ori se stie ca speranta moare ultima… Dupa aceea se va fi asternut linistea, dar nu va mai folosi la nimic !

Balconul fluid al d-lui Horta (29.11.09)

Bruxelles poarta amprenta arhitecturala a art nouveau, iar Victor Horta e, sa-i spunem, figura de prim rang al scolii de arhitectura moderna a orasului. (Detalii, fatada Muzeului Horta, rue Américaine, 25; casa si atelierul arhitectului este o cladire construita intre 1898 si 1901 si a fost  deschisa pentru public din 1969) Remarc o anume observatie intr-o parafraza proprie poate prea “grea” de sens, dar cu totul sugestiva despre stilul art nouveau: a inventat un limbaj ornamental care a transformat locuirea in opera de arta…

Durerea de pe cruce (29.11.09)

Pe o vreme cu ploaie marunta de o raceala de gheata, am privit prin Bruxelles oarecum catre cele mai putin vizibile, cu acea pasiunea pentru inedit ca intr-o galerie de antichitati… Asa am gasit pe un perete estic al unei biserici gotice de beghinaj, Eglise Saint-Denis, statuia, coplesitoare pentru mine prin dramatismul reprezentarii, la care s-a adaugat forta de modelare a timpului in carnatia lemnului de stejar, un Christ en croix (sec. al XVII-lea, sculptor anonim).

   

     

Pipa, umbrela şi melonul d-lui Magritte… (26.11.09)

În vara anului trecut, când mă aflam la Bruxelles, m-a frapat că pânza de protecţie care îmbrăca schela unei clădiri, reproducând imaginea faţadelor acesteia, arăta cum pereţii, parcă alcătuiţi dintr-un fel de tencuială “vaporoasă”, erau “traşi” spre margini ca o draperie, în cel mai suprarealist mod cu putinţă, lăsând să se vadă spiritul picturii pe care urma să o găzduiască, cea a lui Magritte. Anul acesta în iunie s-a deschis la Bruxelles un muzeu al unei felii savuroase din tortul belgian al suprarealismului, Muzeul Magritte… În următoarele câteva zile acest blog va tăcea, cât timp voi face o nouă călătorie la Bruxelles. O să încerc să ating din nou cu privirea melonul suprarealist şi nu numai…

http://www.youtube.com/watch?v=mFGyi4O8Hxw&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=FEU4xcre2a4&feature=related