În dimineaţa aceasta priveam, mergând spre Iaşi, soarele ce abia inciza voalul lichid de nouri. Umezeala toamnei se insinua pe văi, răsfirând reliefuri fugare. Umezeală acră, îmbâcsită de fumul veşted, topit pe şosea… Aşa începe toamna, mi-am spus!
(Fotografia a doua, ca şi imaginea din 24.08, au fost luate din acelaşi loc şi cam la aceeaşi oră a dimineţii)
În urmă cu un an am ales fără să ezit câteva cuvinte – …urme de paşi pe apă… – să mă reprezinte în lumea blog-ului. Pe 30 august 2008 am deschis acest jurnal public, deopotrivă intim prin reflexie. Puţini ar putea crede că, în mare parte, am uitat ce am publicat în 52 de săptămâni. Sunt 162 texte. Nu că mi-ar fi devenit străine sau că nu ar răbufni, din fiecare pagină, încărcătura emoţiei intactă, când urcă pe ecran, ca un pergament, şirurile de cuvinte, articole şi imagini… Constat că am scris pe blog mai mult despre cele văzute… E, cu precădere, un blog despre cum am privit… Au trecut 4 anotimpuri, deja! Am scris rar despre cele auzite, deşi îmi plăcea cum mintea aluneca sonor, ca într-o abandonare, pe claviaturi iluzorii. Scriind pe blog mi-am reprimat, nu fără efort de autocontrol, orice răbufnire împotriva contaminatului mediu politic. Sunt mulţumit de abstragerea mea în lumea blog-ului. Mi-am lăsat paşii să umble pe ape, uneori neliniştite, pe care le-am dorit curate. Le mulţumesc acelora care m-au însoţit, episodic sau nu, măcar câţiva paşi pe o cărare de apă.
(Foto proprie, Bruges, iunie 2008)
Nu-mi mai puteam desprinde privirea, dilatată în flama globulară. Pentru o clipă, fixând cercul intens din zarea dimineţii, am dus mâna către nişa de lângă volan, în care păstrez ochelarii de soare, însă am renunţat, deja şoseau se topise în auriul verii pe sfârşite.
În călătoria mea la Râşnov am avut surpriza să descopăr un monument al cărui aspect arhaic m-a fascinat într-o clipă. Este biserica ortodoxă Sfântul Nicolae, „cea veche” cum mi-au spus câteva localnice, îndemnându-mă să o vizitez şi pe „cea nouă”, consacrată tot sfântului, aflată de altfel în apropiere şi despre care, cum altfel, mi-au spus că e mult mai frumoasă… Numai că pe mine tocmai alcătuirea oarecum compozită a celei vechi m-a convins să-i acord atenţie, iar revelaţiile au fost pe măsură. Biserica a suferit multe prefaceri, însă altarul şi o parte din navă, unde contraforţii ritmează plăcut pereţii, sunt cele mai vechi.
Fără a o enumera şi pe cea din Râşnov printre bisericile ortodoxe timpurii, care s-au păstrat în Transilvania, arhitectul Grigore Ionescu remarcă puţinătatea acestor edificii şi vorbeşte despre una dintre cauze, intoleranţa religioasă medievală: „… bisericile de zid ridicate de populaţia românească majoritară, băştinaşă, aparţinînd ritului greco-oriental sînt rare. Puţinele exemplare care au putut fi construite în pofida intoleranţei catolicismului care a stăvilit dezvoltarea arhitecturii religioase ortodoxe, se datoresc fie îngăduinţei manifestată de regii unguri, – în cadrul politicii lor de întărire a puterii centrale, lupta în acest scop fiind dusă cu sprijinul orăşenilor şi al micii nobilimi, printre care şi cneji români – fie legăturilor şi intervenţiei domnilor Moldovei şi Ţării Româneşti. Printre cele cîteva biserici de acest fel păstrate – atinse însă de multe refaceri – amintim: una în oraşul Hunedoara, alta în judeţul Braşov (la Voievodenii Mari), două în judeţul Cluj (la Feleac şi Vad), una la Rîmeţ (judeţul Alba).” (Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pag. 262) Istoricul artei Virgil Vătăşianu vorbeşte despre interdicţia legiferată de a se construi biserici ortodoxe în Ardeal, una dintre modalităţile de a o depăşi fiind şi asumarea efortului de ctitorire în Transilvania, probabil cu destule eforturi diplomatice şi nu numai, de către domnitorii munteni şi moldoveni. „Din veacul a XIII-lea se păstrează documente papale care cer suprimarea libertăţii de cult ortodox, iar în vremea regilor angevini se şi legiferează interzicerea construirii bisericilor de piatră ortodoxe. Aplicarea acestor legi a suferit, e drept, eclipse temporare, dar, în esenţă, restricţiile au rămas în vigoare pînă în veacul al XIX-lea. […] Întrebuinţarea pietrei ca material de construcţie devine frecventă în Transilvania abia în veacul al XIII-lea…” (Istoria Artelor Plastice în România, vol. I, acad. George Oprescu şi colectiv, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, cap. Arta în Transilvania în secolele XI – XIII, V. Vătăşianu, pag. 121). „Intervenţia ctitoricească din partea voievozilor munteni se poate urmări [prin intermediul] unor documente referitoare la Ţara Făgăraşului şi regiunile limitrofe”. (Id., p. 204) Cu toate acestea, este de remarcat că efortul comunităţilor româneşti de a-şi ridica biserici proprii – al căror plan să răspundă organizării interioare a spaţiului specifice ortodoxiei (altar, naos, pronaos), deşi aspectul exterior, cu excepţia dimensiunilor, reflecta goticul, dominata de stil a locului şi momentului – se manifestă concomitent cu cel din Ţara Românească şi Moldova, aspect pe care îl remarcă Vasile Florea: „În timp ce în Moldova, la Rădăuţi şi Siret, abia se inaugura construirea unor edificii religioase din piatră şi cărămidă, peste munţi, în Transilvania, care cunoaşte o epocă de furtunoasă înflorire a oraşelor, se desfăşoară construcţii de anvergură, cum sunt bisericile evanghelice din Sibiu şi din Sebeş (Alba). Formele goticului, ajuns în acest secol al XIV-lea la deplina maturitate, contaminează, cel puţin în măsura în care o făcuse anterior stilul romanic, şi micile biserici ortodoxe. Sunt menţionate de exemplu ca adoptând soluţii constructive şi decorative gotice biserica Sf. Nicolae din Râşnov, ctitorie a voievozilor munteni, edificiu cu o singură navă boltită pe ogive şi prezentând contraforţi şi ancadramente la ferestre şi la portal gotice.” (Vasile Florea, Istoria artei româneşti, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2007, pag. 64)
Vasile Drăguţ remarcă şi el faptul că efectul de iradiere al goticului este forte puternic (de altfel, adăugăm noi, atât de puternic încât a influenţat definitoriu şi arhitectura moldovenească din vremea lui Ştefan cel Mare cât şi pe cea ulterioară): „În pofida faptului că puţine edificii gotice au reuşit să ajungă la acoperiş în cursul secolului al XIV-lea (în Transilvania, n. D.A.), autoritatea noului stil s-a impus şi nu va surprinde dacă unele soluţii constructive şi decorative vor fi preluate în mediul românesc. Astfel, la Râşnov, către sfârşitul veacului al XIV-lea, voievozii Basarabi construiau biserica Sf. Nicolae, un mic dar armonios proporţionat edificiu de tip mononavat cu boltiri şi ancadramente gotice.” (Vasile Drăguţ, Arta românească, Editura Vremea, Bucureşti, 2000, pag. 93) „Biserica Sf. Nicolae, prima ctitorie a Basarabilor din Transilvania, ridicată de Dan I în 1384. Este o construcţie de factură gotică, partea veche fiind alcătuită din naosul cu două travee boltite în cruce pe ogive şi absida poligonală decroşate (s. D.A.); pronaosul şi turnul clopotniţă s-au adăugat în 1773. Picturi murale din sec. 17 – 19.” (Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 261) Într-un alt text publicat pe blog am vorbit despre „legături surprinzătoare” pe care le-am evidenţiat între o biserică din Moldova (de la Bălineşti) şi una din Curtea de Argeş. Este rândul să mai evidenţiez o legătură peste timp, cu totul surprinzătoare, între două monumente din Transilvania care au suferit extinderi şi prefaceri, însă păstrând un nucleu gotic intact. Deşi au vorbit despre ele, istoricii artei nu au sesizat această matrice din alcătuirea celor două biserici, de la Râşnov şi de la Feleac, adică tocmai cele 2 travee boltite în cruce pe arce ogivale. „La Feleac, din biserica originală, ctitorie probabilă a lui Ştefan cel Mare, se mai păstrează înglobate în clădirea actuală, restaurată, două travee din naosul dreptunghiular, acoperit cu bolţi pe arce de ogivă, încăperea altarului pentagonală…” (Grigore Ionescu, Op. cit. pag. 264) iar Vasile Drăguţ observa: „Biserica Adormirea Maicii Domnului a fostei mănăstiri Feleac terminată în 1516 […] este atribuită iniţiativei lui Ştefan cel Mare. Monument de arhitectură gotică de tip biserică-sală cu două travee boltite în cruce pe ogive şi absidă poligonală decroşată (mai mult, e vorba tot de o absidă pentagonală la exterior, s. şi n., D.A.) cu boltă pe nervuri…” (Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 140)
(foto, interior, naos, biserica din Râşnov)
(Biserica Manastirii Feleac, plan, reproducere după Grigore Ionescu, op. cit. pag. 263)
Prin urmare, după mai bine de 100 de ani, modelul unui edificiu gotic din sudul Transilvaniei, ctitorie a unui voievod din Muntenia, este reprodus cu mult mai la nord, în apropierea Clujului, la o ctitorie a marii figuri voievodale din Moldova. Tentaţia sintezei s-a manifestat şi în ce priveşte pictura. La exterior s-au păstrat câteva fragmente de pictură din compoziţiile ample care acopereau pereţii pronaosului şi turnului, iar la interior sunt două picturi foarte diferite ca manieră: a unui zugrav din Muntenia în naos şi a unuia nutrit la şcoala iconarilor transilvăneni în pronaos, după cum povestesc tuşele de factură populară…
(Fotografii D.A. Reproducerea fotografiilor nu este permisă fără acordul nostru)
Notă: îmi asum faptul că abordarea mea referitoare la tema Culturii Cucuteni este insolită; le cer scuze cunoscătorilor, dacă li se va părea că bat câmpii.
Mărturisesc că am avut privilegiul de a ţine în mână în mai multe rânduri şi de a simţi cu propriul meu simţ tactil, dintr-o dată hipertrofiat în acele clipe, vase de ceramică aparţinând culturii Cucuteni – Tripolie. ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_Cucuteni ) Mai demult le privisem în albume, fascinat sub impresia perfecţiunii inexplicabile a acelor vase, mai ales datorită formei lor antropomorfe (pe care ceramica populara nu a conservat-o în utilitatea sa), cât şi a geometriei hipnotice a desenelor care le împodobesc. Astăzi (18.08.09) am avut şansa să contemplu, în liniştea coborâtă peste săli, după doar 1… 2 vizitatori grăbiţi, expoziţia de ceramică organizată la Muzeul Unirii din Iaşi.
Expoziţia Cucuteni – Magia ceramicii conţine „în proporţie de 50% şi obiecte care au fost expuse anul trecut la Vatican”, dacă informaţia din Ziarul de Iaşi, 13.08.09, este adevărată. Cuvântul „magie” din titlu, dincolo de aplombul publicitar, spune, cu sau fără intenţia organizatorilor, mai mult. Aşa cum pictarea ouălor pascale are semnificaţie ritualică, întemeietoare de sacru, la fel pictura ceramicii cucuteniene a reprezentat, pentru omul preistoric, sens magic, ritualic şi sacru, în timp ce doar pentru noi înseamnă şi estetic. De altfel, am descoperit în expoziţie fără a fi surprins, că motivele decorative ancestrale, cum ar fi cărarea rătăcită, ochii goi, ochii plini, se regăsesc şi printre cele mai arhaice dintre motivele pictate pe ouă, îngemănate sau nu cu simboluri creştine.
(Strachină, Truşeşti – Ţuguieta, jud. Botoşani, România, Cucuteni B – Tripolie C I, MIMIS)
(Vas bitronconic cu reprezentări zoomorfe, Vărvăreuca, XV, Raionul Floreşti, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)
Vorbeam despre aspectul oarecum insolit al abordării mele, pentru că, în bibliografia consultată s-a manifestat cu precădere seducţia motivelor geometrice, însă nu am întâlnit vorbindu-se despre „durata lungă”, până la noi, traversată de motivele decorative arhaice, încărcate de semnificaţii reinterpretate sau poate aceleaşi ca acum 5000 de ani. Pe unele vase mari, printre spirale şi linii sunt reprezentări zoomorfe stilizate, unele de o surprinzătoare asemănare cu reprezentările din peşteri celebre (Altamira e una dintre ele).
(Vas bitronconic cu reprezentări zoomorfe, Glăvan I, Raionul Drochia, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)
(Vas bitronconic cu reprezentări zoomorfe, Vărvăreuca, VIII, Raionul Floreşti, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)
(Crater cu reprezentări zoomorfe, Valea Lupului – Fabrica de Antibiotice, jud. Iaşi, Cucuteni B – Tripolie C I – y I, MIMIS)
(Vas Zoomorf, Văratic V, Căsoaia cu apă, Raionul Râşcani, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)
Încercând să depăşesc momentele de seducţie induse de proporţii şi rafinament, regăsite în materialitatea vaselor expuse, aş spune că în centrul Culturii Cucuteni este omul, omul de lut aşezat în moarte şi eternizat prin foc.
(Cap de statuetă antropomorfă, Caracuşenii vechi I, Raionul Edineţ, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)
Este surprinzător câtă prezenţă a antropomorfului este în universul casnic magico-ritualic cucutenian, de la forma vaselor cu linii feminine, de la zvelteţea nefirească a unor vase („fructiere” nefiresc de înalte pentru spaţiul lor de locuire, „cupe” demne de vaste spaţii princiare), până la expresive chipuri masculine în posturi sepulcrale. Dacă femininul e stilizat (cunoscutele zeităţi de înălţimea unei palme deschise sau a unui deget, acoperite cu haşura liniei fără început şi fără sfârşit), figurile masculine, ca şi unele zoomorfe, sunt redate cu ştiinţa unui ochi exersat.
(Vas cu corp bombat, Valea Lupului – Fabrica de Antibiotice, jud. Iaşi, Cucuteni B – Tripolie C I, MIMIS)
Câteva dintre vasele întâlnite în expoziţie m-au „privit”, reîntorcându-mi privirea pe care o îndreptam asupra lor, cu o focalizată şi intensă forţă „magică”, de păzitori tanatici. Pe unul dintre vase se regăseşte o hiperbolizată arcadă având în centru un ochi gol. De pe un antropomorf vas cu capac mă fixau arcadele ample ale unei prezenţe feminine aşezată ghemuit, brâncuşienă (o ghemuită Domnişoara Pogany).
(Amforă antropomorfă cu capac, Rădulenii vechi II, Raionul Floreşti, Republica Moldova, Cucuteni AB – Tripolie B II, MNAIM)
dumitruagachi
