Una dintre constantele definitorii ale oraşului terasat pe Muntele Furnica, acea parte din Sinaia care urcă spre Mănăstire, de acolo spre Castelul Peleş şi mai departe spre pârtii, o reprezintă acoperişurile.
Privitorul care îşi oferă o plimbare prin locurile şi mai frecventate şi mai discrete de pe Furnica, va fi surprins să constate o relativă unitate optică de eleganţă, bun gust, proporţii, într-un cuvânt, stil. E vorba de un stil de împrumut, ce-i drept, cum e pe mai toată Valea Prahovei de la Sinaia la Predeal, unul de surse germane, care însă s-a „aclimatizat” foarte bine, aş spune că ambientul i-a priit timp de aproape 100 de ani, apoi a trecut uşor, uşor, în penumbră…
Uneori se pot vedea extrem de reuşitre accente ale formulelor arhitecturale autohtone, coloane şi arcade, cum am întâlnit la o casă din 1911. Însă în plimbările mele de acum am avut impresia pătrunderii într-o lume a umbrelor, locuri şi stări ca nişte spectre agresate de ape diluviene, vegetaţie răzvrătită, pietre detunate de liniştea unei lumi apuse…
